Dramă în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit regizor și scriitor a murit

Dramă în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit regizor și scriitor a murit

Animatorul Richard Williams, premiat cu Oscar pentru scurtmetrajul „A Christmas Carol” (1971) şi lungmetrajul live-action „Who Framed Roger Rabbit” (1988), a murit la vârsta de 86 de ani.

Născut în Toronto (Canada), Richard Williams s-a mutat în Marea Britanie în anii 1950. El a murit pe 16 august a.c., în Bristol, notează The Guardian.

Recompensat cu trei trofee Oscar, unul BAFTA şi un Primetime Emmy („Ziggy's Gift", 1982), din palmaresul său face parte şi un trofeu obţinut în 1962 la Festivalul Internaţional de Animaţie de la Annecy, pentru „A Lecture on Man".

Richard Williams a fost regizor de animaţie al lungmetrajului live-action „Who Framed Roger Rabbit?" (r. Robert Zemeckis), pentru care a creat personajele Roger şi Jessica Rabbit. Acest film, cu Bob Hoskins în distribuţie, i-a adus două trofee ale Academiei americane şi unul din partea celei britanice.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a creat animaţii pentru „The Return Of The Pink Panther" şi „The Pink Panther Strikes Again" şi a lucrat pentru „Casino Royale".

După cum declara într-un interviu din 2008, întotdeauna şi-a dorit să ajungă la Disney, fiind foarte impresionat de „Albă ca zăpada". A fost primit pentru două zile, pe când era copil. A fost sfătuit să înveţe să deseneze mai bine şi, a recunoscut, şi-a pierdut interesul pentru animaţie până la vârsta de 23 de ani.

Primul lui film, scurtmetrajul „The Little Island", a fost lansat în 1958 şi a fost premiat cu BAFTA. Williams a primit primul Oscar pentru adaptarea animată a nuvelei „A Christmas Carol", de Charles Dickens.

El este şi autorul volumului „The Animator's Survival Kit" şi a creat până în ziua morţii.