La trei zile după cea mai sângeroasă sărbătoare din istoria recentă a Franței, pe Promenade des Anglais, cea mai aleasă zonă turistică de pe Coasta de Azur, parcă se resimte, încă, deasupra asfaltului îmbibat cu sângele victimelor inocente, mirosul de praf de pușcă, provenit de la zecile de gloanțe trase de polițiști împotriva camionului cu înghețată condus de Mohamed Lahouaiej Bouhlel, atentatorul de origine tunisiană care a ucis 84 de oameni și a rănit alți 202.


FOTO;Familia Coman: Adriana, Denis și Cristian (de la stânga la dreapta) FOTO: SOS NICE



Măcelul din Nisa a îndoliat zeci de națiuni, nu numai cea franceză, iar unele își caută, încă, conaționalii printre morți și răniți. Printre acestea se numără și cea română. Cinci membri ai două familii din țara noastră au fost loviți de camionul ucigaș, care a intrat, în plin, în mulțimea adunată să vadă focurile de artificii, de Ziua Franței. Vestea proastă este că nu toți morții și răniții au fost identificați, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.


FOTO;Familia Neagu: Virgil și Mădălina FOTO: FACEBOOK



A rămas lângă soție

Printre românii loviți de camionul condus de atentator s-au numărat Adriana Coman, de 28 de ani, soțul ei Cristian, de 34 de ani, și fiul lor, Denis, în vârstă de 8 ani. Tinerii soți erau veniți în vacanță, din Austria, țară în care se stabiliseră, după plecarea din România. Pe drumul ucigaș al atentatorului s-au aflat și doi soți, din Buzău, aflați, și ei, în vacanță: Virgil Neagu, de 38 de ani, și soția sa, Mirabela. Pe Virgil Neagu, camionul l-a lovit la picioare și are un triplu traumatism. Mirabela a fost lovită la cap și are un hematom la tâmplă. În cursul zilei de ieri, medicii i-au dat voie să plece lui Virgil, însă, el a preferat să rămână alături de soție.

O situație dramatică este cea a soților Coman. Timp de aproape două zile, nimeni nu a știut nimic de soarta lor. Rudele din Timișoara și prietenii au postat fotografia celor trei pe Facebook, în speranța că vor da de urma lor. Imaginea familiei din România a fost afișată pe SOS NICE, creat special, pe facebook, pentru victimele atentatului de la Nisa. O mobilizare exemplară a românilor și a francezilor a făcut ca, încet, încet, să fie găsit Denis, copilul de 8 ani al familiei. Joi seara, pe SOS NICE, a apărut o fotografie și un mesaj, postat de Carène Adorée: „El este copilul neidentificat aflat într-o cameră, la reanimare”. Bunica sa, plecată, împreună cu un unchi al băiatului, în Franța, l-a recunoscut pe nepot, la spitalul de pediatrie Lenval, din Nisa. „Medicii ne-au spus că băiatul este în stare gravă, dar stabilă”, ne-a declarat ambasadorul român.

Mama – în stare gravă, tatăl – de negăsit

La scurt timp după identificarea lui Denis, autoritățile române au anunțat că au găsit-o și pe mama lui, Adriana Coman, la un alt spital din Nisa. „Despre mamă, medicii au comunicat că starea este gravă. Atât”, ne-a transmis ambasadorul Luca Niculescu. Acesta ne-a precizat, aseară, că nu nu fusese, încă, identificat Cristian Coman. „Autoritățile franceze nu au finalizat, încă, identificarea tuturor celor răniți și decedați”, ne-a explicat diplomatul român