Dragoș Tudorache va schimba total Centrul pentru Eliberarea PERMISELOR din Pipera. MĂSURI DE URGENȚĂ la DRPCIV

Dragoș Tudorache va schimba total Centrul pentru Eliberarea PERMISELOR din Pipera. MĂSURI DE URGENȚĂ la DRPCIV

Haosul de la Serviciul Permise va fi scăzut, Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache luând mai multe decizii clare cu privire la decongestionarea aglomerației.

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a anunţat, vineri, că pentru a nu mai fi cozi la Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a decis alocarea imediată a 60 de posturi suplimentare, 50 pentru Bucureşti şi 10 pentru Ilfov, arătând că de luni se va lucra în două schimburi, de la orele 07.00 la 21.00 şi se va face programare online, arată mediafax.

"Începând de luni, centrul din Pipera va lucra în două schimburi, programul fiind 07.00-21.00, în fiecare zi lucrătoare. Am disous alocarea imediată a 60 de posturi suplimentare din rezerva Ministerului de Interne, 50 la Bucureşti şi 10 la Ilfov, prin detaşarea unor lucrători din aparatul central al ministerului. În timpul acestui weekend, personalul va fi instruit astfel încât de săptămâna viitoare să fie operaţional. De luni, se va trece la un sistem de programare online pentru Bucureşti şi Ilfov", a declarat, vineri, ministrul de Interne, Dragoş Tudorache.

Deciziițe au fost luate în urma unor aglomerații de la ghișeele de la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Pipera. Cozile de persoane de acolo se întindeau pe o distanță de 30-40 de metri, iar cei mai mulți care erau acolo prezenți anunțat că au fost acolo încă de noaptea, pentru a prinde un loc cât mai în față.

Ne puteți urmări și pe Google News