Dragomir vrea să intre în istoria literaturii române. ,,Cartea se va numi «Printre fotbaliști, politicieni și escroci»”

Dragomir vrea să intre în istoria literaturii române. ,,Cartea se va numi «Printre fotbaliști, politicieni și escroci»”

Dumitru Dragomir, fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal, a renunţat definitiv la fotbal şi se dedică, în prezent, afacerilor. Mai nou, ,,Oracolul din Bălceşti” şi-a descoperit şi talentul narativ şi a anunţat lansarea unei cărţi, plină cu poveşti ,,trăsnet’’ despre lumea fotbalului românesc.

Dumitru Dragomir nu a hotărât încă data când îşi va publica memoriile, din cauza numărului mare de cărţi scrise de înculpaţii din ,,Dosarul Transferurilor”. ,,Ăștia din pușcărie mi-au luat-o înainte cu volumele și nu mai am loc de ei. Cartea este scrisă, dar nu m-am decis dacă s-o arunc acum pe piață sau mai încolo. Am umplut câteva caiete pe care vreau să i le dau unui specialist, să-mi spună dacă are zvâc sau mai trebuie să lucrez la text. În primă fază, o să dau publicității câteva frânturi din memoriile mele. Cartea se va numi „Printre fotbaliști, politicieni și escroci”. Va fi trăsnet, pentru că am scris niște chestii tari de tot", a declarat Dragomir pentru ziarul „Libertatea”. În cele aproape patru decenii petrecute în ,,anturajul” sportului rege autohton, Dumitru Dragomir s-a perindat pe la conducerile echipelor Chimia Râmnicu Vâlcea, Viitorul Scorniceşti. FCM Braşov sau Victoria Bucureşti. Timp de patru mandate (1996-2013) a fost preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.