Dragnea, despre o NEMULȚUMIRE GENERALĂ a parlamentarilor: „Ne-am obișnuit”

Dragnea, despre o NEMULȚUMIRE GENERALĂ a parlamentarilor: „Ne-am obișnuit”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că nu susţine modificarea Legii privind fumatul în spaţiile publice și a precizat că el a trecut la alt tip de țigări, la cele electronice.

Întrebat dacă susţine modificarea Legii privind fumatul în spaţiile publice, Dragnea a răspuns: „Păi nu aş susţine, că ne-am obişnuit. (...) Eu am trecut pe altele, pe d-alea cu abur”, informează News.ro.

Liderul PSD a mai spus că ar trebui să se amenajeze în Parlament spaţii speciale unde să se poată fuma.

„Aici totuşi ar trebui să se amenajeze nişte locuri pentru fumat. Am vorbit cu Secretariatul General să încerce să găsească. Clădirea e foarte mare”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Cu toate acestea, în Palatul Parlamentului, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, sunt amenajate mai multe astfel de locuri, pe unele terase şi în unele curţi interioare.

În 3 ianuarie, când se forma Guvernul, premierul desemnat Sorin Grindeanu a fost filmat fumând în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în momentul în care uşa era întredeschisă.

Liviu Dragnea a declarat atunci, referitor la legea care interzice fumatul în spaţiile publice, că această chestiune nu a fost abordată în programul de guvernare, dar legea trebuie să rămână aşa, chiar dacă şi el este fumător.

„Trebuie să recunosc că în programul de guvernare nu am abordat acest subiect, dar mă înclin în faţa lui Florin (Florian Dorel Bodog, ministrul Sănătăţii - n.r.) şi o să merg pe mâna lui. Chiar dacă sunt fumător, totuşi legea trebuie să rămână aşa. Chiar dacă vă supăraţi voi, fumătorii, aşa trebuie să rămână legea”, spunea liderul PSD.

Conform Legii antifumat, fumatul în spaţiile publice închise este interzis, iar contravenienţii pot fi sancţionaţi cu amendă între 100 şi 500 de lei.