DRAGNEA, mesaj emoționant pentru Români: „O Românie a LIBERTĂȚII”
- Andrei Arvinte
- 22 decembrie 2018, 13:37
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj emoționant în vederea celor 29 de ani trecuți de la Revoluție. Acesta a declara că ziua de 22 Decembrie „este închinată memoriei eroilor Revoluţiei Române”
Ziua de 22 Decembrie „este închinată memoriei eroilor Revoluţiei Române, care au luptat pentru o Românie a Libertăţii, în care abuzurile nu îşi au locul şi nu pot fi tolerate”, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe pagina sa oficială de Facebook.
„Dreptatea, libertatea, egalitatea, toleranţa reprezintă pietrele de temelie ale statului român dobândite atunci şi am convingerea că poporul român va rămâne unit în apărarea demnităţii şi prosperităţii României”, a adăugat liderul social-democrat.
Și premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj de 22 Decembrie.
Premierul a declarat că gândul ei se îndreaptă spre martirii Revoluţiei şi spre familiile acestora, cât şi spre toţi cei care au făcut posibilă schimbarea parcursului României.