Dragnea îi dă replica lui Iohannis: "Ce VĂZURĂM noi aseară n-a fost replică de președinte"

Dragnea îi dă replica lui Iohannis: "Ce VĂZURĂM noi aseară n-a fost replică de președinte"

Aseară, la finalul ceremoniei de la Cotroceni, unde miniștrii cabinetului Grindeanu au depus jurământul, Klaus Iohannis l-a invitat, ironic, pe liderul PSD să-i învețe programul de guvernare. Astăzi, Liviu Dragnea a spus că replica lui Iohannis "nu prea a fost una de preşedinte".

"Nu a fost o replică de nivelul unui preşedinte. Părerea mea. Adică ce văzurăm noi aseară n-a prea fost o replică a unui preşedinte, zic eu", a comentat astăzi Dragnea. Aseară, liderul PSD nu i-a răspuns președintelui, deși acesta a dat mâna la final cu toți cei prezenți, inclusiv cu el.

Dragnea a mai spus că a plecat de la Cotroceni "cu un gust amar". "Eu aseară am plecat cu un gust amar de la acea ceremonie. Mă aşteptam ca toată lumea să metabolizeze atât victoria, cât şi înfrângerea şi să ne apucăm de treabă în folosul românilor. Tipul ăsta de a se organiza în mişcări de rezistenţă împotriva românilor, împotriva instituţiilor statului nu este responsabil. Noi nu cedăm", a spus preşedintele PSD. 

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut aseară, la Palatul Cotroceni, preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să-i înveţe pe membrii Executivului programul de guvernare. 

"Domnule preşedinte Dragnea, aflarăm de la televizor că sunteţi singurul care cunoaşte programul de guvernare din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei", a spus Iohannis.