Liviu Dragnea: Este o minciună că nu sunt bani la buget pentru măririle salariale

Liviu Dragnea: Este o minciună că nu sunt bani la buget pentru măririle salariale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat în plenul Camerei Deputaţilor, că pentru măririle salariale prevăzute în amendamentele la Ordonanţa 20/2016 sunt bani la buget.

"O lecţie importantă pe care trebuie să o înţeleagă toţi membrii Guvernului şi nu numai ar fi că nu e bine să minţi şi, de asemenea, nu e bine să dezinformezi. Să le spun şi de ce nu e bine - pentru că în articolul 404 din Codul penal se prevede 'comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani'. Asta nu este o ameninţare, este doar o avertizare. S-au dezbătut în ultimele zile două teme importante într-un mod tendenţios şi mincinos. Prima temă ar fi aceea că nici nu putem reduce taxele în această perioadă, nici nu putem creşte salarii, făcându-se referire la legea responsabilităţii fiscal-bugetare. În primul rând, trebuie să înţeleagă toată lumea că Parlamentul este singura instituţie din România care adoptă legi, Parlamentul nu poate fi oprit să adopte o lege, pentru că asta este esenţa democraţiei. Legea responsabilităţii fiscal-bugetare se referă la interzicerea dreptului Guvernului de a promova acte normative care să aibă ca efect creşterea veniturilor, nu la Parlament", a spus Dragnea, citat de Agerpres, la dezbaterile pe Ordonanţa 20/2016. 

El a adăugat că, potrivit sindicatelor, această ordonanţă "a pus dezordine în sistem". 

"Să vorbim despre o mare minciună şi anume că nu sunt bani. Lucrăm cu materialul clientului, cu datele oficiale de la Ministerul de Finanţe. Dacian Cioloş şi-a asumat prin legea bugetului de stat propusă şi adoptată de Parlament, prin programarea bugetară, că va cheltui 255 de miliarde de lei. Execuţia pe primele nouă luni este 169 de miliarde de lei. Asta înseamnă o medie de cheltuieli a acestui Guvern de 19 miliarde de lei pe lună. Deci au rămas necheltuiţi, până la finalul anului, 86 de miliarde de lei. Dacă am merge pe media cheltuielilor din fiecare lună, să zicem, ar însemna 19 miliarde de lei pe fiecare lună. În următoarele trei luni ar mai rămâne bani necheltuiţi 29 de miliarde de lei pentru care vor trebui să dea la un moment dat socoteală. În ceea ce priveşte impactul bugetar al acestei legi, este o minciună faptul că impactul net efectiv este de 4,6 sau 4,8 sau 5 miliarde de lei, pentru că oricine ştie că de a doua zi aproape jumătate din aceşti bani se întorc la bugetul de stat şi dacă e să discutăm foarte cinstit nici măcar nu pleacă, se fac nişte operaţiuni contabile şi aceşti bani nu pleacă de la buget. Impactul şi după efectul de multiplicare net este la 1,6 - 1,8 miliarde de lei. Atât va fi suportarea de către bugetul de stat", a arătat liderul PSD.   

Ne puteți urmări și pe Google News