Dragnea, despre Geoană: Să facă partid, îi dorim succes. Nu am încredere în ce spune

Dragnea, despre Geoană: Să facă partid, îi dorim succes. Nu am încredere în ce spune

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că îi urează succes lui Mircea Geoană în ceea ce priveşte intenţia de a face un partid, el susţinând că nu are încredere în ce spune fostul lider al social-democraţilor şi nici în bunele intenţii ale acestuia.

"În ceea ce priveşte partidul, fiecare om e liber să-şi dorească. Să facă partid, îi dorim succes”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.

El a arătat că nu are încredere în ce spune Geoană, atât timp cât acesta a fost, este şi rămâne într-un grup cu Marian Vanghelie. ”Cu toată sinceritatea vă spun şi cu toată seriozitatea: eu nu dau absolut niciun fel de importanţă vorbelor domnului Mircea Geoană. Nu am încredere absolut deloc în ceea ce spune sau în bunele lui intenţii, atât timp cât a fost, este şi rămâne în continuare într-un grup cu Marian Vanghelie şi cu alţii. Pentru mine nu generează niciun fel de încredere”, a spus Dragnea.

El a avut şi o remarcă ironică la adresa lui Geoană, cu privire la intenţia acestuia de a face un partid. ”Dacă tot vorbim de zilele Culturii şi aniversăm 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, cred că domnul Geoană e poet sau crede că e poet”, a spus Dragnea.

Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că va lansa, în două săptămâni, un grup de iniţiativă pentru crearea „noului PSD”, el arătând că, atât în cazul „noului PSD”, cât şi în cazul în care vechiul PSD se va „refonda din temelii”, el reprezintă „alternativa” la VictVictor Ponta

”Un nou PSD este singurul răspuns pe care noi, oamenii de stânga, putem să-l dăm azi pentru a evita ca vechiul PSD, la modul cum este condus actual, să nu devină o formă irelevantă în politică”, a susţinut Geoană, la Realitatea Tv.

Luni, Geoană a susţinut, în cadrul întâlnirii cu asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland, că România are nevoie de un nou început, astfel că, pe lângă un nou preşedinte, este nevoie şi de o altă majoritate guvernamentală care să implementeze un proiect naţional.

Ne puteți urmări și pe Google News