Dragnea este în corzi. Cererea a fost făcută. Ce se întâmplă cu dosarul lui acum?

Dragnea este în corzi. Cererea a fost făcută. Ce se întâmplă cu dosarul lui acum?

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că partidul său a atacat la CCR delegarea competențelor președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, către vicepreședinți.

„Partidul Național Liberal a atacat la Curtea Constituțională regulamentul Camerei Deputaților, solicitând Curții Constituționale să se pronunțe asupra delegării de competențe pe care poate să o facă Președintele Camerei Deputaților către vicepreședinți ai Camerei Deputaților. Pe scurt, punctul nostru de vedere este foarte clar. Președintele Camerei Deputaților nu poate să delege atribuții ale Președintelui Camerei Deputaților, prevăzute de Constituție către vicepreședinți ai Camerei Deputaților.

Tocmai, din acest motiv, am solicitat Curții Constituționale să amâne analiza conflictului juridic de natură constituțională, provocat de Florin Iordache în numele inculpatului, Liviu Nicolae Dragnea, până la judecarea pe fond a sesizării noastre.”, a declarat Ludovic Orban la finalul reuniunii Biroului Executiv al PNL.

El a atras atenția CCR să nu devină o „instituție de amnistiere a lui Liviu Dragnea”, făcând referire la decizia așteptată miercuri în privința completurilor de judecată specializate, în urma cererii vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache.

„Atragem atenția judecătorilor Curții Constituționale, că este extrem de importantă această solicitare a noastră. Nu putem accepta ca un organism atât de important în Statul Român, cum este Curtea Constituțională, să se transforme într-o instituție de amnistiere a lui Liviu Dragnea. Este limpede pentru orice om, cu scaun la cap, că toate conflictele declanșate de Florin Iordache în numele lui Liviu Dragnea au ca scop să-l scape de pedeapsă pe Liviu Dragnea. Curtea Constituțională nu poate să devină o firmă de avocați a lui Liviu Dragnea sau un organism de amnistiere sau de grațiere pentru Liviu Dragnea.”, a mai declarat Ludovic Orban.