Ațipise, cu ochii închiși, scufundată în apa călduță, confortabil, relaxant. Totul în jur era liniște și calm. Niciodată nu îi fusese mai bine.

Uneori, o mai atingea câte un val ușor de căldură. Schimbarea de temperatură o făcea să deschidă alene câte un ochi. Și-l rotea plictisită în jur. Același decor familiar: emailul roșu al oalei, faianța albă a bucătăriei și, în centru, ea. Liniștită, închidea la loc ochiul globulos, gândind: „Hotărât lucru, această oală este cel mai sigur și mai plăcut loc din lume. A scris și în ziare.”

Încălzită la foc mic, Istoria se gătea pe nesimțite, transformându-se inexorabil într-o ciorbă comunistă. Fără nici un eveniment brutal, fără nici o creștere bruscă de temperatură, care să trezească Broasca.

Colo, un război prea îndepărtat, ici, o lege neimportantă, nu păreau amenințări pentru tihna și confortul luxuriosului batracian.

Apoi, ceva ca un clocot a părut să tulbure procesul gastronomic. În anul 2014, din spuma istoriei, a apărut ISIS. Ca o vijelie dezlănțuită. Au început să cadă frontiere și capete. Să curgă sânge din carotide.

Lumea civilizată, cu toate armatele ei sofisticate, părea neputincioasă în fața unor războinici în șlapi, parcă scăpați direct din grota de la Antipa. Manifestând o stranie impotență, preaputernicul Occident i-a lăsat să-și facă mendrele și să semene teroarea.

(Unii i-au acuzat pe liderii lumii civilizate de complicitate, dar cine să ia în seamă asemenea vorbe smintite?)

Broasca a tresărit puțin, speriată de focul întețit sub ea. S-a liniștit însă repede: să sară peste marginea oalei era o joacă. Putea să o facă oricând, dacă pericolul ar fi devenit iminent. A preferat să mai rămână puțin, să mai vadă. I se rupea inima să renunțe la locșorul ăla călduț, lăudat de ziare.

În 2015, a urmat un alt clocot: Invazia Imigranților. În uralele câtorva conducători europeni, Angela Merkel a deschis vraiște porțile Europei. Peste un milion de venetici au năvălit pe continent în doar câteva luni. Printre ei, și teroriști. Au urmat bombe, atacuri, atentate, asasinate. Groaza pătrundea încet în oasele Occidentului.

Marea majoritate a celorlalți invadatori, ziși „moderați”, nu dădeau semne că intenționează să se adapteze la stilul de viață al gazdelor, care îi primiseră cu brațele deschise. Dimpotrivă, se comportau ca niște stăpâni. Ca niște ocupanți.

Însă liderii politici păreau extaziați de perspectiva schimbării la față a Europei. De distrugerea identității creștine în numele unei zacuști ideologice numite „multiculturalism”.

Broasca a tresărit încă o dată. Și-a bulbucat ambii ochi, uitându-se în jur după vreo amenințare imediată la adresa copanelor sale. Însă, în afara faptului că se făcuse parcă un pic prea cald, nimic alarmant. Și din nou s-a liniștit la gândul că o poate zbughi din oală când poftește. La urma urmei, și-a spus, e ca în jacuzzi.

După un scurt val de răcoare (referendumul pentru Brexit, victoria lui Trump), a urmat clocot și tulburare. O uriașă mobilizare a sistemului imunitar pentru a izola și a distruge cei doi viruși infiltrați în organismul global.

Anihilarea Brexitului și a lui Trump s-a făcut cu febră mare și cu zvârcoliri. Toate legiunile iadului au părut să iasă pe străzi, în America, în Marea Britanie și în tot Occidentul, răspândind valuri de teroare, sub oblăduirea forțelor legii și cu părinteasca încurajare a clasei politice. Dărâmarea statuilor și rescrierea istoriei, interzicerea lui Shakespeare și Beethoven, a lui Peter Pan și  a Pisicilor Aristocrate au fost salutate ca pași importanți spre civilizație și progres.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE