Două zile pe cruce. RELIGIE

Două zile pe cruce. RELIGIE

Există numeroase mărturii ale prezenței Apostolului Andrei, „cel dintâi chemat” în Dobrogea, dovedind apostolicitatea creștinismului românesc.

Iată câteva, așa cum au fost ele prezentate de profesorul Emilian Popescu la Colocviul național al Catedrei de Istorie Antică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj din 2001. Un izvor „cheie” este Origen, care, citând Tradiția (paradosis), afirmă că Andrei ar fi primit ca arie de propovăduire, prin tragere la sorți, Scythia. Informația ne-a fost transmisă de Eusebiu din Cezareea (Historia Ecclesiastica). Ipolit Romanul († 235) scrie și el că Apostolul Andrei „a vestit Evanghelia sciților și tracilor”. Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X?) notează la ziua de 30 noiembrie că la tragerea la sorți lui Andrei i-au căzut Pontul, Bithynia, Thracia, Scythia. Calendarul Gotic (sec. IV) vorbește chiar de doi apostoli (Andrei și Filip – primul pe 29 nov., al doilea pe 15 nov.) care au propovăduit prin părțile noastre.

De asemenea, martirologii occidentali pomenesc de propovăduirea lui Andrei în Scythia. Primul (830-852) este al lui Florus din Lyon, la 30 noiembrie, unde citim: „În cetatea Patras din provincia Achaia se sărbătorește trecerea la cele veșnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat și în Scythia. Sfintele sale moaște au fost mutate la Constantinopol în al douăzecile an de domnie al împăratului Constantin (357). Al doilea martirologiu este Rabanus Maurus (din 840-854), care scrie la aceeași dată: „Trecerea la cele veșnice a Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuiește ‘bărbatul’ sau ‘frumosul’, fratele lui Petru. Acesta a propovăduit în Scythia și Achaia, iar acolo, în cetatea Patras, a murit pe cruce.”

În fine, Martirologiul lui Usuard (mijlocul sec. IX), care, în afară de menționarea Scythiei ca arie de misiune a lui Andrei, dă amănunte despre pătimirea sa, indicând numele proconsulului Egeas, cel care l-a arestat, ținându-l închis în carceră, apoi l-a bătut crunt și l-a răstignit, apostolul supraviețuind pe cruce două zile.

Ne puteți urmări și pe Google News