Două moțiuni de cenzură, depuse împotriva Ursulei von der Leyen

Două moțiuni de cenzură, depuse împotriva Ursulei von der LeyenUrsula von der Leyen. Sursa foto: Facebook/European Commission

Parlamentul European va dezbate și va vota două moțiuni de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen în sesiunea plenară programată între 6 și 9 octombrie, arată un e-mail intern al președintelui Parlamentului, Roberta Metsola, văzut de Politico.

Patrioții pentru Europa și Stânga au depus moțiuni separate împotriva Ursulei von der Leyen

Două grupuri politice, Patrioții pentru Europa și Stânga, au depus moțiuni separate de neîncredere împotriva președintelui Comisiei Europene pe 10 septembrie, la miezul nopții, notează Politico.

Aceste moțiuni au fost depuse la câteva ore după ce Ursula von der Leyen a susținut discursul său despre starea Uniunii în fața Parlamentului de la Strasbourg și la doar două luni de la ultimul vot de încredere, pe care l-a câștigat.

Ursula von der Leyen, discurs în fața Parlamentului

Ursula von der Leyen, discurs în fața Parlamentului. Sursa foto: Facebook/European Commission

Criticile celor două grupuri

Patrioții, grup format din partidul francez RN al lui Marine Le Pen și Fidesz-ul lui Viktor Orban din Ungaria, o acuză pe von der Leyen de lipsă de transparență și critică acordurile comerciale Mercosur, cu America de Sud, și cel cu SUA. Stânga critică și ea politica comercială a Comisiei, dar se concentrează mai mult pe ceea ce consideră inacțiune a executivului UE în legătură cu războiul din Gaza.

Depunerea simultană a două moțiuni de cenzură a provocat discuții în Parlament despre modul în care se vor desfășura dezbaterile și voturile. Purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Delphine Colard, a explicat că momentul exact al dezbaterilor și al voturilor va fi stabilit de liderii grupurilor politice în timpul discuțiilor privind agenda finală a plenului, pe 1 octombrie.

Două persoane familiarizate cu procedura parlamentară citate de Politico au afirmat că, cel mai probabil, ar urma o dezbatere comună luni, 6 octombrie, urmată de două voturi separate joi, 9 octombrie.

Ultima moțiune împotriva președintelui Comisiei Europene

Reamintim că Parlamentul European a respins, pe 10 iulie, o moţiune de cenzură împotriva președintelui Comisiei Europene, care a fost iniţiată de europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea.

Moțiunea, care a fost susținută de 175 de eurodeputați și respinsă de 360, cu 18 abțineri, a vizat lipsa de transparență a liderului CE în scandalul „Pfizergate”.