Victor Negrescu cere ca incidentul cu drona din Galați să fie dezbătut în Parlamentul European
- Antonia Hendrik
- 29 mai 2026, 11:06
Europarlamentarul Victor Negrescu a reacționat vineri în urma incidentului produs la Galați, unde o dronă s-a prăbușit într-un bloc de locuințe. Acesta a anunțat că a solicitat ca situația să fie inclusă pe agenda dezbaterilor din Parlamentul European, considerând că este necesară o reacție mai rapidă la nivel european.
Victor Negrescu: Nu putem aștepta următorul incident pentru a acționa
„Nu putem aștepta următorul incident pentru a acționa. Am solicitat, în acest sens, ca acest grav incident să fie inclus pe agenda dezbaterilor Parlamentului European pentru a pune presiune pe instituțiile europene să acționeze mai rapid și mai eficient. România și întreaga regiune au nevoie de mai multă protecție, mai multă coordonare și mai multă implicare europeană”, a scris Negrescu.
În același context, europarlamentarul a cerut explicații din partea autorităților, subliniind că statul român nu a reușit să prevină rănirea celor doi cetățeni afectați de explozia asociată dronei rusești Geran-2, care s-a prăbușit pe un imobil din Galați. El a susținut că situația actuală necesită clarificări și o evaluare a modului în care a fost gestionat incidentul.
„Le doresc însănătoșire grabnică celor doi români răniți de drona militară rusească care a lovit un bloc de locuințe din Galați. Solicit celor responsabili să vină cu explicații coerente pentru faptul că Statul român nu a reușit să îi protejeze. Din păcate, am avut dreptate atunci când am avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor reprezentate de aceste drone”, a se arată în mesajul lui Victor Negrescu de pe social media.
Totodată, acesta a condamnat ferm incidentul și a cerut autorităților guvernamentale să treacă de la declarații la măsuri concrete pentru creșterea nivelului de protecție a populației, subliniind că nu mai este vorba despre un risc ipotetic, ci despre cetățeni răniți pe teritoriul României.
Solicitări europene și reacții politice după incidentul de la Galați
Negrescu a mai precizat că, de la începutul războiului, a cerut instituțiilor europene o serie de măsuri orientate spre consolidarea securității în regiune. Printre acestea se numără monitorizarea mai rapidă și eficientă la frontierele Uniunii Europene, sprijin pentru comunitățile afectate și accelerarea implementării Hub-ului European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, cu rol în supraveghere permanentă și avertizare timpurie.
De asemenea, el a vorbit despre necesitatea unei prezențe europene mai consistente în zona Mării Negre și despre investiții suplimentare în protejarea infrastructurilor critice, argumentând că aceste măsuri ar putea întări capacitatea de reacție comună în fața riscurilor de securitate din regiune.
„Condamn cu fermitate incidentul cauzat de atacurile ilegale comise de Federația Rusă în sudul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România și solicit decidenților guvernamentali de la noi din țară să treacă de la teorie la practică și să fie mai coerenți și mai incisivi în identificarea soluțiilor pentru protejarea cetățenilor. Nu mai discutăm despre un risc ipotetic, ci despre cetățeni români răniți pe teritoriul suveran României”, a mai scris Victor Negrescu.
Acesta a mai subliniat că securitatea la Marea Neagră reprezintă o responsabilitate comună la nivel european, susținând că protejarea cetățenilor din statele membre implică un efort coordonat al Uniunii Europene în fața riscurilor generate de conflictul din regiune.