În primăvara anului 1982 am publicat într-o revistă o recenzie despre un elegant volum, De la Dunăre la Mare, subintitulat „Mărturii istorice şi monumente de artă creştină”, editat de Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, care îşi avea reşedinţa la Galaţi.
M-am bucurat, între altele, de faptul că am putut cita din marele profesor teolog Ioan Gh. Coman, respectiv, am reprodus din textul lui Radu Vulpe următoarele cuvinte: „Noi suntem romani fiindcă suntem creştini şi suntem creştini fiindcă suntem romani”...
Două luni mai târziu ajungeam la Galaţi invitat de către Arhiepiscopul Antim, care mă poftise să văd mânăstirile dobrogene. În seara în care am sosit, la masă, Arhiepiscopul mi-a vorbit despre starea jalnică în care se afla cripta martirilor de la Niculiţel, dată la iveală în 1971 de o revărsare de ape... Deşi îi fuseseră consacrate comunicări ştiinţifice şi studii – citisem unul chiar în volumul pomenit mai sus –, autorităţile locale se împotriveau acoperirii şi protejării sale pe spezele eparhiei, dispusă a le suporta până la ultimul leu.
Dintr-un articol publicat câteva luni mai târziu cu sprijinul lui Ion Cristoiu în „Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului”, ilustrat cu trei fotografii pe măsură, reieşea limpede starea în care se găsea cripta: „La Histria, Mangalia şi Constanţa avem acele «muzee în aer liber» de care vorbea Pârvan şi un asemenea muzeu ar fi putut deveni şi Niculiţelul. S-a restaurat acolo, într-un mod exemplar şi în timp record, o podoabă de artă bizantină, monument din secolul al XIII-lea.
Ne puteți urmări și pe Google News
Starea criptei este însă jalnică; cum o arată şi fotografiile. Murdară, copleşită de hârtii şi de resturi, lipsită de pază şi protejată de un ţarc hilar în care poate pătrunde oricine, cripta este a nimănui, iar copiii din sat zgârie inscripţiile... Monumentul este ameninţat şi de revărsările de apă, totodată”.
În seara în care am cinat cu Arhiepiscopul Antim, acesta mi-a explicat că a doua zi, în drumul spre Mânăstirea Cocoş, şoferul mă va duce mai întâi la părintele Dumitru Guşatu, parohul din Niculiţel, care îmi va arăta atât cripta, cât şi Biserica Sf. Atanasie (foto). Hramul acesteia era o consecință a faptului că, după ce se citiseră rugăciunile mai multor sfinți, încuietorile ușii nu cedaseră decât la moliftele ierarhului pomenit.
Recomandările noastre
