DOSARUL ROMGAZ. Stenogramele subminării economiei naționale. Niculae: “Pare totul OK”/ Videanu:”Am vorbit personal”

DOSARUL ROMGAZ. Stenogramele subminării economiei naționale. Niculae: “Pare totul OK”/ Videanu:”Am vorbit personal”

DIICOT a cerut din nou aviz, luni, de la Senat şi, respectiv, preşedintele Klaus Iohannis, pentru urmărirea penală a foştilor miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în dosarul Romgaz-Interagro.

Normal 0 21

false false false

MicrosoftInternetExplorer4 Senatorul Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, şi Adriean Videanu, ministru al Economiei în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian, şi în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de şase ordine, respectiv trei memorandumuri.

Cei doi foşti miniştri au avut drept scop sprijinirea intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al firmei lui Niculai, Interagro SA, rezultă din referatul procurorilor.

Acuzațiile DIICOT

Astfel, susţin anchetatorii, au fost acordate discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de SNGN Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, fără a fi respectate dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care firma omului de afaceri Ioan Niculae înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

"Demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale", potrivit DIICOT.

Ce este în referat

Potrivit referatului DIICOT, relevantă de asemenea pentru modul în care se poziţionau membrii grupării infracţionale coordonate de Ioan Nicolae în raport cu reprezentanţii companiilor cu capital de stat din domeniul gazelor naturale  este și convorbirea purtată de Ioan Nicolae cu Dan Victor Alesandru , fost secretar de stat la Economie, la data de 1 iunie 2009, ora 1034:

Dan Victor Alesandru: Da domnule preşedinte.

Ioan Niculae: Măi am vorbit cu cretinul acesta de Rusu (director general la SNGN TRANSGAZ SA), acum fac eu eforturi, nu mai trebuie să mă irite altcineva. Că domnule, ştii cum face el nenorocitul, că scris ……

Dan Victor Alesandru: Da, nu înţelegi nimic din ce zice.

Ioan Niculae: Băi, tu nu înţelegi că trebuie să dai drumul la fabrici? Toată ţara, Guvernul României aprobă ceva şi tu te găseşti….că nu că vin la Bucureşti la ora trei şi nici un caz că sunt pe drum astăzi. I-am dat mesaj lui băiatul acesta şi i-am zis bă ăla nu vrea decât scris de la tine.

………………..

Ioan Niculae: Păi Victore când vrei să mergem încolo şi care este tema?

Dan Victor Alesandru: Păi nu, în primul rând aşteptăm să se publice….

Ioan Niculae: S-a publicat, nu s-a publicat?

Dan Victor Alesandru: Nu este. Probabil că astăzi, am înţeles că sunt şi nişte complicaţii, dar mă rog şi după aia îl sunăm pe acela şi hotărâm.

Ioan Niculae: Păi ce complicaţii sunt mă? Ce înseamnă complicaţii?

Dan Victor Alesandru: Păi cică a cerut-o comisia să se uite pe ea. Aştept un telefon să-l vedem.

 

Discuţiile secretar de stat- milionar

În continuare constatând că Memorandumul nu a fost publicat în Monitorul Oficial, cei doi învinuiţi poartă la data de 4 iunie 2009 ora 11.52 următoarea convorbire:

Dan Victor Alesandru: Da.

Ioan Niculae: Victor nu e băi aia apărută şi nici nu avea cum, că nici nu a plecat de la Premier semnat.

Dan Victor Alesandru: Cum mă a plecat de ieri, eu aşa ştiu.

Ioan Niculae: Nu, nu a plecat.

Dan Victor Alesandru: Ştii tu asta?

Ioan Niculae:  Da, sigur. Verifică, să se ducă IOANA să-l zgândăre pe şeful lui că ţin oamenii la fabrică dacă nu-i trimit d…acasă şi dă-i încolo de nenorociţi.

Dan Victor Alesandru: Hai că sun acum. Acesta s-a întors de la Bruxelles, că era pe acolo.

Ioan Niculae: Păi e în Polonia, nu ştiu unde e, vorbeşte cu IOANA să se ducă la şeful ei să scoată neapărat că altfel e bătaie de joc.

Dan Victor Alesandru: Bine, pa.

 

Constatând că Memorandumul nu reflectă întru totul condiţiile pe care le-a solicitat, Ioan Niculae i-a solicitat lui Dan Victor Alesandru să procedeze la verificări, aspect care rezultă din convorbirea telefonică purtată de aceştia la data de 4.06.2009, ora 15:

Dan Victor Alesandru: Alo!

Ioan Niculae:  Măi, din informaţiile mele, se dă înapoi, că cică sunt nişte greşeli tehnice.

Dan Victor Alesandru: Nu este adevărat, am fost acum, este ok. Apare după amiază. Nu ştiu ce informaţii sunt, dar eu…

Ioan Niculae: Îţi dau o şampanie.

 

De asemenea, relevantă este sub aspectul modului în care s-a întocmit Memorandumul şi convorbirea purtată de Ioana Apan cu ministrul Adriean Videanu la data de 9.06.2009, ora 1115:

Adriean Videanu: Ioana.

Ioana Apan: Da.

Adriean Videanu: Voi n-aţi făcut modificările alea în preambul, că se referă la modul general pentru toţi şi nu numai pentru chimie şi…?

Ioana Apan: Cum să nu?

Adriean Videanu: La domnul Prim Ministru a ajuns aia, numai pentru chimie şi siderurgie, atât.

Ioana Apan: Vai de capul meu! Acum vorbesc cu RADU ADRIAN, dar noi am făcut-o! Imediat, acuma, ajunge imediat!

Adriean Videanu: Şi a doua: inseraţi următoarea chestie într-un alineat doi: prin ordinul comun cutare se va avea în vedere păstrarea locurilor, găsiţi o formulă, ceva de genul ăsta.

Ioana Apan: Să apară şi ordinul comun, da?

Adriean Videanu: Exact, da.

Ioana Apan: Am înţeles.

Adriean Videanu: Prin ordinul comun, prevăzut la articolul cutare, cutare, cutare, se vor prevedea măsuri pentru protecţia locurilor de muncă, o chestie ceva de genul ăsta.

Ioana Apan: Gata şefu, imediat da.

Adriean Videanu: Te rog eu mult de tot, te ocupi personal să ajungă la cabinet la Primul Ministru.

Ioana Apan:  Da, şefu, acum.

 

În acelaşi sens, arată DIICOT, este şi convorbirea din 9.06.2009 ora 1533 dintre Ioan Niculae şi ministrul Adriean Videanu.

Ioan Niculae: Alo!

Adriean Videanu: Să nu uiţi să dai tu telefonul acela, te rog eu mult de tot.

Ioan Niculae: L-am dat deja.

Adriean Videanu: Da? Bine, ok.

Ioan Niculae: Băi, vezi că nu a ieşit nici acum publicaţia aia.

Adriean Videanu: Ştiu, ştiu, vorbim noi, nu…

Ioan Niculae:  Bine, bine. Băi, vezi că nu a ieşit nici acum publicaţia aia.

Adriean Videanu: Ştiu, ştiu, vorbim noi, nu…

Ioan Niculae: Bine, bine.                     

 

Mesajele telefonice

Potrivit DIICOT, relevante pentru susţinerea pe care ministrul AAdriean Videanu a acordat-o grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculaecu efecte referitoare la prejudicierea masivă a economiei naţionale prin folosirea SNGN ROMGAZ SA sunt şi mesajele telefonice transmise între aceştia după cum urmează:

a)28.01.2009: Ioan Niculae: mâine trebuie să merg la Mediaş şi aş dori să dai un mesaj pentru a găsi soluţii corecte, rezonabile, să putem lucra cu Florin/Piteiu. Dacă crezi că e devreme, nu mă duc. Aştept sfatul tău – Adriean Videanu: Sunt la Roma. Aşteaptă să vin şi eu vineri;

b)6.03.2009, ora 1411: Ioan Niculae: e ceva foarte important şi ar trebui să-ţi arăt azi la orice oră sau mâine dimineaţă la prima oră (mesajul era trimis în contextul adoptării Memorandumului nr.XVC/170189/17.03.2009);

c)26.03.2009, ora 1240: Ioan Niculae: am nevoie să vorbesc cu tine maxim 5 minute pentru a lua decizia corectă. Înţeleg că nici partea care depindea numai de tine nu s-a discutat. Aştept; (mesajul era trimis în contextul discuţiilor privind subvenţionarea în colaborare cu Ministerul Agriculturii a agriculturii româneşti cu îngrăşăminte chimice);

d)7.07.2009, ora 1413: Ioan Niculae: Problema care nu era rezolvată ieri nu este rezolvată nici azi şi cred că o luăm razna;

e)14.10.2009, ora 1921: Ioan Niculae: la agricultură părea că nu ai apucat să vorbeşti, dar au stabilit o nouă întâlnire pentru mâine dimineaţă. În rest, pare totul OK – Adriean Videanu: am vorbit personal;

3.09.2010, ora 926: Ioan Niculae: nu mai înţeleg nimic, dar absolut nimic. Nu vor să-şi vândă gazele? Oricum îi dau în judecată (mesajul era trimis în contextul în care membrii grupării din cadrul SNGN ROMGAZ, aflând despre existenţa dosarului penal înregistrat la DIICOT, au refuzat să mai continue politica de acordare de discounturi).

Procurorii DIICOT au remarcat atitudinea lui Ioan Niculae "care privea deja ca o normalitate acordarea de reduceri la livrarea gazelor naturale către SC INTERAGRO SA şi i se părea ceva cu totul anormal să fie refuzat în acest demers, precum şi soluţia pe care o comunică ministrului, de acţionare în judecată a SNGN ROMAGZ SA, în condiţiile în care SNGN ROMGAZ SA nu a procedat la acţionarea în judecată a SC INTERAGRO SA, deşi datoriile acesteia către SNGN ROMAGZ SA erau istorice şi se ridicau la sume uriaşe."