Datele existente la dosarul revoluției arată că totalul persoanelor decedate în intervalul 16-27.12.1989 a fost de 1006, din care 153 până la 22 decembrie 1989. După data de 22 decembrie 1989, au decedat 853 de persoane. În acelaşi timp, în intervalul 16-27.12.1989, au fost rănite 2988 de persoane, din care 890 până la 22 decembrie 1989. Din total, 2157 au fost rănite după data de 22 decembrie 1989.

Represiunea ordonată de fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, la care au participat toate forţele interne, respectiv MI – DSS, MApN, a avut consecinţe mai puţin grave decât cele ale diversiunilor şi dezinformărilor (inducerea în eroare) existente după 22 decembrie 1989 şi generalizate la nivelul întregii ţări. Această situaţie face cu atât mai imperioasă stabilirea stării de fapt existente şi tragerea la răspundere penală a persoanelor direct implicate în exercitarea şi acceptarea conduitelor diversioniste, se arată în rechizitoriu, care precizează că după fuga lui Nicolae Ceaușescu, din 22 decembrie, ora 12.06, gruparea condusă de Ion Iliescu a dat o lovitură de stat.

Ceaușescu și ai lui

Anchetă penală a analizat ansamblul de conduite din intervalul 16 – 31 decembrie 1989, cu scopul de a stabili inclusiv responsabilităţile de natură penală a factorilor de decizie politico – militară din întregul interval menţionat. Responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 au fost găsiți fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS. Vinovăţia fostului şef al statului este fără echivoc demonstrată de probatoriul administrat, susțin procurorii. Acesta, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, a coordonat în mod direct represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989. Şefii principalelor structuri de forţă care s-au implicat în executarea ordinelor date de Ceauşescu au fost Postelnicu Tudor – ministrul de interne, Vlad Iulian – şeful Departamentului Securităţii Statului (DSS) şi Milea Vasile – ministrul apărării. Probatoriul administrat a mai demonstrat că generalul Eftimescu Nicolae (şeful Direcţiei Operaţii) a fost implicat (prin atribuţiile funcţiei deţinute) în toate operaţiunile militare desfăşurate, participând astfel la represiunea revoluţionarilor.

Totodată, generalul Hortopan Ion a îndeplinit un rol cheie în represiunea armată ordonată împotriva revoluţionarilor, până la data de 22 decembrie 1989. În calitate de Comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT) a coordonat diviziile mecanizate care au acţionat contrar legii împotriva populaţiei civile a României. Aceste persoane sunt responsabile pentru represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989, conduitele lor, alături de conduita fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii contra umanităţii. Nu trebuie omis că generalii Stănculescu Victor Atanasie şi Chiţac Mihai au fost condamnaţi definitiv pentru implicarea directă în represiunea revoluţionarilor timişoreni, alături alte persoane.

România sărbătorea, „Grupul Iliescu” se coagula

Rechizitoriul consemnează că, începând cu orele 12:06 ale zilei de 22 decembrie 1989, Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au pierdut prerogativele puterii de stat în România. Intervalul orar 12:06 – 16:00 din 22 decembrie 1989, s-a caracterizat prin atmosfera generală de euforie, bucurie sinceră a tuturor cetăţenilor României. Descătuşarea poporului român din regimul Ceauşescu a reprezentat un moment memorabil în istoria naţională. Pe întregul teritoriu al ţării s-a realizat într-adevăr, fraternizarea între revoluţionarii victorioşi şi toate forţele armate interne. Idealurile maselor revoluţionare fuseseră atinse, cel puţin în aparenţă. Imperativul momentului – „Jos Ceauşescu!” – a fost realizat.

Totodată, însă, realitatea istorică a dovedit că „grupul Iliescu” a reuşit, în acelaşi interval de timp, să se coaguleze şi să acţioneze organizat şi eficient pentru accederea la puterea în stat.

S-au cercetat doar infracțiunile contra umanității

Ancheta penală nu a avut ca obiect al cercetării infracţiunile de drept comun săvârşite în intervalul supus analizei (pentru care a survenit prescripţia răspunderii penale sau faţă de care există autoritate de lucru judecat) ci doar conduitele care se subscriu infracţiunilor contra umanităţii, aşa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, infracţiuni imprescriptibile, se arată în rechizitoiru. Pe cale de consecinţă, dat fiind specificul acestor infracţiuni (atac generalizat, sistematic – aşadar planificat – îndreptat împotriva unei populaţii civile) dar şi circumstanţele concrete probate care au existat în intervalul 16- 31 decembrie 1989, prin Rechizitoriu au fost avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menţionat.

 

Dezinformarea şi diversiunea iliesciană

Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18:30 ale zilei de 22 decembrie 1989 a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

Inducerea în eroare a fost exercitată în mod direct de conducerea CFSN, prin apariţiile televizate şi comunicatele oficiale aparţinând CFSN – noua putere în România.

„Oameni de bine care se constituiau”

Pe 22 decembrie 1989, la TVR, în direct, la orele 19:30, Iliescu Ion, în spatele căruia s-a aflat, stând în picioare, Voiculescu Gelu Voican a afirmat: „Aşa cum aţi văzut, neam întâlnit în Comitetul Central, am comunicat cu oamenii din piaţă (…) În momentele în care ne constituiam, ne organizam în sediul Comitetului Central, o grupă din unităţile securităţii, unitate special pregătită ca să-l apere pe Ceauşescu, ascunsă undeva prin subsoluri, în nişte tuneluri care comunicau între sediu şi Palatul Republicii, a reuşit să se refugieze şi când era piaţa plină de lume au început să tragă asupra cetăţenilor şi asupra sediului central unde se aflau oameni de bine care se constituiau în această structură nouă. Este o ultimă zvârcolire a acestei fiare încolţite care loveşte până şi înainte de moarte (…) şi care a reuşit să producă noi tragedii, noi dureri, noi victime pe altarul luptei pentru eliberare naţională (…) Vreau să fac apel la cei care se află în faţa sediului Comitetului Central (…) încă nu a fost lichidat nucleul acesta de bezmetici, încă se trage (…) trebuie lichidat acest nucleu de sinucigaşi (…) În sediu se află generalul Guşă şi alţii care vor rezolva situaţia (…) Apelăm la toţi cetăţenii ca să elibereze piaţa şi zona din jurul palatului, ca să poată pătrunde armata (…) Nu a reuşit contralovitura acestei unităţi de sinucigaşi şi de terorişti.

FOTO: Voican, Theodorescu, Stănculescu și Iliescu – careul de ași ai CFSN

Instaurarea psihozei securist-teroriste

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că nu a existat temei pentru o astfel de acuzaţie foarte gravă. Nu există nicio probă pe baza căreia să se concluzioneze că militari din fostul DSS i-au atacat pe revoluţionarii din faţa CC al PCR sau pe cei aflaţi în sediu. Iliescu îi numeşte pe atacatori ca fiind securişti, bezmetici, sinucigaşi, terorişti. Prin aceste afirmaţii neverificate a fost dezinformată opinia publică şi s-a contribuit în mod decisiv la instaurarea psihozei securist-teroriste, dorindu-se a se demonstra că militarii fostei securităţi sunt ostili Revoluţiei (aşadar poporului român şi armatei române) şi noii conduceri a statului. Sunt bine probate numeroasele situaţii de foc fratricid între cadrele MApN şi cadrele DSS, survenite începând cu noaptea de 22/23.12.1989.

Prin aparițiile publice al celor din jurul lui Iliescu se acredita inclusiv ideea că acţiunile aşa zişilor terorişti sunt îndreptate împotriva conducerii CFSN,aspect în totalitate fals întrucât probatoriul administrat a relevat fără dubii că pe întreaga durată a desfăşurării evenimentelor din decembrie 1989, activitatea CFSN nu a fost perturbată în vreun fel.

Din probele administrate de procurori, se desprinde concluzia conform căreia inculpatul Iliescu Ion, ca iniţiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar), iar mai apoi în calitate de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat întreaga forţă militară a României), prin apariţiile sale în mod sistematic la TVR şi comunicatele CFSN, a contribuit în mod direct şi nemijlocit, prin dezinformări, la generarea şi amplificare psihozei terorist-securiste, cauză principală a survenirii de numeroase decese şi răniri de persoane, începând cu data de 22 decembrie 1989. Este stabilit, astfel, raportul de cauzalitate dintre conduitele amintite şi gravele consecinţe survenite.

S-au tras 12.600.000 de cartuşe!

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane, generând totodată o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României.

Focul fratricid, existent la scară largă atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe ale ţării, tragerile haotice, consumul uriaş de muniţie, au fost efecte directe ale instaurării psihozei teroriste.

Cercetările au relevat că, în perioada Revoluţiei din decembrie 1989, forţele armate ale României au tras aproximativ 12.600.000 de cartuşe!

Totodată, în intervalul de timp 22-25 decembrie 1989 s-au executat 52 de ieşiri cu avioanele de vânătoare, 26 de ieşiri cu elicopterele militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu mitralierele de bord şi rachete. De la sol au fost lansate 53 de rachete antiaeriene, de diverse tipuri.

 

Sediul MapN, centrul diversiunii

Probele administrate sunt apte a demonstra că inducerea în eroare a fost în mare parte exercitată şi coordonată de la sediul MApN, de către unii dintre componenţii Consiliului Militar Superior, organism militar aflat în subordinea CFSN şi a conducerii acestuia.

Prin prisma poziţiilor avute în timpul Revoluţiei, fiind protagonişti ai evenimentelor, dar mai ales prin funcţiile deţinute ulterior (premier, respectiv vice-premier), Roman Petre şi Voiculescu Voican Gelu sunt persoane foarte bine informate cu privire la motivaţiile şi conduitele militarilor şi civililor implicaţi direct în coordonarea şi exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989. Declarațiile lor pot fi argumente că, pentru a evita răspunderea penală ca urmare a coordonării represiunii existente până la 22 decembrie 1989, orele 12:06, vârfurile de decizie ale MApN au declanşat o amplă operaţiune de inducere în eroare. Totodată, se va argumenta existenţa unei acceptări cu privire la această operaţiune, din partea factorului politic ce a beneficiat în mod direct şi discreţionar de protecţia şi forţa Armatei pentru a prelua şi păstra puterea de stat. Pactul despre care aminteşte Voican a fost benefic ambelor părţi. Pentru factorii de decizie ai MApN a însemnat impunitatea dorită, iar pentru „grupul Iliescu” a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la puterea, dar şi legitimarea în faţa poporului român.

„Lui Iliescu i s-au pus condiţii”

 Voican spunea la Comisia senatorială de cercetarea a evenimentelor din decembrie, fiind întrebat de senatorul Valentin Gabrielescu asupra autorilor diversiunii: „V-am spus, a făcut-o armata, fie cu scopul ca să elimine echipa nedorită care s-a substituit celei care trebuia să fie cu adevărat, fie ca să şteargă şi să poată pune condiţii după aceea, pentru că lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie, că armata a fost, a făcut şi a dres”.

Roman Petre, într-o declaraţie de martor dată în 2017, arăta: „Consider că fenomenul terorist este o creaţie internă în care protagoniştii au fost din interiorul ţării. Nu cred în intervenţia străină. Nu ştiu cine au fost cei care au creat diversiunea, dar ca o părere personală pot concluziona că generalii care au avut intervenţii directe în represiunea ordonată de Nicolae Ceauşescu la Timişoara, Bucureşti şi alte zone, au avut un interes major să facă uitate aceste lucruri şi să iasă din vizorul public”.