DOSARUL OPRESCU. Alte cinci persoane au fost arestate preventiv, iar două sunt în arest la domiciliu
- Silvana Chiujdea
- 7 septembrie 2015, 21:37
Judecătorii de la Tribunalul București au admis luni cererea DNA de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a cinci persoane reținute în dosarul de corupție al primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Decizia instanței nu este definitivă.
Este vorba de trei funcționari din Primăria Municipiului București, Ruxandra Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, adjunctul său, Florin Șupeală, și Octavian Mircea Constantinescu, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului București, toți trei fiind acuzați de luare de mită, informează Agerpres.
De asemenea, au fost arestați preventiv fostul șofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenadă, acuzat de complicitate la luare și dare de mită, și omul de afaceri Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate a spălării banilor.
La propunerea DNA, judecătorii au mai decis ca Bogdan Popa, director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, și Romeo Albu, să fie plasați în arest la domiciliu.