Dosarul „Basarabia, 26 iunie 1940”, eșecul diplomației României Mari

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Fără îndoială, momentul în care Basarabia a fost  solicitată imperativ de sovietici la 26 iunie 1940 reprezintă începutul sfârșitului pentru România Mare. Regele Carol al II-lea a acceptat în răstimpul de două zile impus de sovietici să cedeze Basarabia, Bucovina de Nord. Sovieticii au ocupat și Herța.

Basarabia, ultimatumul din 26 iunie 1940, ora 22.00

Ambasadorul Gheorghe Davidescu a primit de la Ministrul de Externe Veaceslav V.Molotov nota ultimativă. În ea,  se preciza faptul că România a profitat în 1918 de slăbiciunea URSS și luat Basarabia. Bucovina de Nord era cerută drept compensație „mică” pentru prejudiciile aduse URSS, în special Ucrainei sovietice.  Aceasta ar fi avut o „legătură firească” din punct de vedere etnic cu Basarabia și Bucovina de Nord.

Ocuparea Herței este o problemă deschisă pentru istorici. Primul argument al sovieticilor insistă că a fost nevoie de anexiune tocmai pentru a proteja mai bine zona de siguranță feroviară. Concret, între Suceava, Cernăuți și Lvyv (Liov, Lemberg) era o cale ferată iar sovieticii doreau să aibă controlul asupra stației feroviare Noua Suliță. Considerau că România rămânea cu sectorul de cale ferată  care lega râul Suceava spre Rădăuți.

Herța, luată alături de Basarabia

Partea română a obiectat că Herța nu era parte nici a Basarabiei nici a Bucovinei (nici cea de Nord, nici cea de Sud). Stația feroviară Noua Suliță se afla pe traseul unei linii ferate construite de ruși în decembrie 1893. Ea urma traseul Boian ( racordul cu liniile ferate Austro-Ungare STEG)- Noua Sulită- Mămăliga- Criva-Lipcani- Kelmenti (Larga Hotin)- Ocnița (Lipnic)- Valcineț (Atachi)/Moghilev (traversare pe pod feroviar a râului Nistru)- Jmernika.

Putin, amenințat cu o revoltă din propria armată. Cine este Alexander Lunin, omul care înfruntă Kremlinul

Siegfried Mureșan, oficial candidatul PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier

Sovieticii îi contrazic pe români cu harta românească

Și totuși, se pare că diplomația română poartă vina, fiindcă sovieticii i-au contrazis cu legea românească. Astfel, istoricul Nicolae Ciachir afirmă că în 1938, Herța a fost mutată administrativ din zona de  competență a Județului Dorohoi, județ al Moldovei (Vechiul Regat) în zona de competență a județului Cernăuți!

Deci, teoretic, administrativ, Herța depindea de Cernăuți, deci de Bucovina. Din păcate, din documentele schimbate în perioada 26-28 iunie 1940, nu reiese ca românii să fi explicat sovieticilor că Herța fusese introdusă recent, în aria Cernăuțiului. Ea era organic în județul Dorohoi, aflat în Vechiul Regat. Deci era în afara zonei cerută de ultimatum. Guvernul român nu va retrage trupele din Herța. Pe 29 iunie 1940, vor avea loc ciocniri cu trupele sovietice venite să ocupe zona conform celor convenite în timpul schimbului de telegrame din intervalul 27-28 iunie 1940.

Când serviciile secrete sunt ignorate

Mihail Moruzov, care cunoștea situația din Basarabia, știa exact cum acționa GRU, serviciul secret militar sovietic cu acțiuni în afara URSS. Exista o puternică penetrare a Basarabiei, dar politicienii de la București consideraseră că reprimând acțiunea sovietică de la Tatar Bunar în 1924 și condamnând făptașii dovediți, a rezolvat problema comunistă.

Mihail Moruzov a efectuat pe cont propriu o radiografie a zonelor puternic rusificate. Chiar a prezentat o schiță cartografică. Era menită, la nevoie, să fie prezentată sovieticilor drept încercare de negociere. Asta înainte să se ajungă la ultimatum. Ultimatumul din 26 iunie venea la patru zile de la capitularea pe front a Franței. Venea la o zi după semnarea oficială a capitulării, pe 25 iunie 1940!

Așadar, greșelile românilor au fost mari. Vorbim de nerezolvarea penetrației sovietice în scop de spionaj pe teritoriul Basarabiei. Paoi era nelămurirea sovieticilor în privința statutului Herței. Ea fusese introdusă artificial în zona județului Cernăuți. Totuși, Carol al II-lea nu a părut prea afectat fiindcă, după întoarcerea în centrala diplomatică a lui Gheorghe Davidescu, România l-a trimis la Moscova ca ambasador pe Grigore Gafencu, acesta rămânând la post până la 22 iunie 1941, când România a intrat în război contra URSS, de partea Germaniei naziste.