Dosar penal pentru incendiatorul de la Ambasada Rusiei

Dosar penal pentru incendiatorul de la Ambasada Rusiei Sursa foto: realitatea.md

S-a deschis dosar penal pentru bărbatul care a încercat să incendieze Ambasada Rusiei de la Chișinău, în ultima zi a realegerii lui Vladimir Putin.

Dosar penal pentru huliganism cu circumstanțe agravante

Bărbatul suspectat că ar fi incendiat Ambasada Rusiei la Chișinău, în ziua votării alegerilor prezidențiale din Rusia, riscă până la șapte ani de închisoare.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de huliganism cu circumstanțe agravante. Potrivit Codului penal al Republicii Moldova, o astfel de infracțiune este „pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani”.

Informația că s-a deschis dosar penal a fost confirmată de Parchetul General al Republicii Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News
Alegeri în Rusia

Alegeri în Rusia / Sursa foto: Dreamstime.com

Cum s-a desfășurat incidentul de la Ambasada Federației Ruse

Bărbatul acuzat în dosarul penal de tentativă de incendiere a reprezentanței diplomatice a Federației Ruse din Chișinău se află acum în arest preventiv după ce, ieri, judecătorii au decis reținerea sa pentru 72 de ore.

Reamintim că, în cea de a treia zi a realegerii lui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat, mai precis duminică, 17 martie, în jurul orei 11:30, o persoană necunoscută a aruncat prin gardul Ambasadei Rusiei două cocteiluri Molotov.

Flacăra a cuprins zona din fața ușii de intrare în curtea ambasadei Rusiei. Personalul misiunii diplomatice a stins rapid focul și, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Cine este bărbatul cu dosar penal

Bărbatul a fost reținut imediat de carabinieri moldoveni. Incendiatorul ar fi strigat, în limba rusă, „Urăsc Rusia!”, potrivit Radio Europa Liberă. Iar potrivit TV8, bărbatul ar fi spus că nu vrea „să fie ales un fascist” în fruntea Rusiei.

Câteva persoane din grupul alegătorilor ruși au strigat că acest bărbat a fost „plătit” pentru organizarea incidentului.

Bărbatul reținut, în vârstă de 54 de ani, este cetățean al Republicii Moldova, dar a declarat că are și cetățenie rusă. El și-a explicat acțiunea spunând că este nemulțumit de acțiunile autorităților ruse, potrivit precizărilor făcute de poliția din Chișinău.