Răsturnare de situație în dosarul „BELINA”. DNA, mână-n mână cu SRI? Tribunalul București face lumină

Răsturnare de situație în dosarul „BELINA”. DNA, mână-n mână cu SRI? Tribunalul București face lumină

Tribunalul Bucureşti solicită DNA să comunice dacă SRI a furnizat probe în dosarul „Belina”, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este judecată pentru abuz în serviciu.

Tribunalul București a solicitat DNA să comunice dacă SRI a furnizat probe în dosarul „Belina”.

Decizia instanţei a fost luată la cererea avocaţilor care o apără pe Sevil Shhaideh în dosarul „Belina”, procesul fiind în faza de cameră preliminară la Tribunalul Bucureşti. 

De asemenea, judecătorii doresc să afle dacă DNA a strâns probe la care au participat lucrători din SRI şi în dosarul "Tel Drum", care îl vizează pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, probe care au fost folosite pentru a susţine acuzaţiile aduse lui Sevil Shhaideh, scrie Antena3.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Încuviinţează în parte cererea formulată de inculpatele Shhaideh Sevil şi Stoian Ionela de emitere a unei adrese către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru a comunica dacă în dosarul penal nr. 218/P/2017 au fost obţinute probe prin procedee sau mijloace probatorii la care au participat şi lucrătorii Serviciului Român de Informaţii.

În caz afirmativ, organul de cercetare penală are obligaţia de a identifica mijloacele/procedeele probatorii astfel obţinute, de a detalia implicarea Serviciului Român de Informaţii şi de a menţiona dacă în cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate în timpul urmăririi penale, apreciate prin rechizitoriu la cuantumul de 90.000 de lei, au fost incluse şi cele ocazionate de colaborarea dintre cele două instituţii.

Solicitarea vizează inclusiv procedee sau mijloace probatorii administrate în dosarele penale 665/P/2017 şi 986/P/2014 ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, folosite pentru a susţine învinuirea adusă inculpaţilor din dosarul penal nr. 218/P/2017 din 25.05.2018 al DNA”, se arată în hotărârea tribunalului.