Donald Trump: SUA au o Constituție arhaică, foarte nocivă pentru țară

Donald Trump: SUA au o Constituție arhaică, foarte nocivă pentru țară

Magnatul republican susține că echilbrul puterilor din sistemul american este cauza multor probleme. Donald Trump a dat vina pe Constituția americană pentru problemele de care s-a lovit în primele 100 de zile de mandat.

Într-un interviu cu Fox News dedicat împlinirii celor 100 de zile, republicanul a numit împrțirea puterilor în stat în sistemul din SUA ca fiind „arhaic”.

„Este un sistem foarte dur”, a spus el. „Este un sistem arhaic...Este cu adevărat un lucru rău pentru țară”.

Trump a încercat să impună o restricție de călătorie pentru șapte state majoritar musulmane, dar a fost respins de justiția americană, ceea ce l-a forțat să propună o versiune amendată a proiectului de lege.

Ne puteți urmări și pe Google News

După câteva săptămâni, proiectul privind sistemul de sănătate a fost retras după ce nu a reușit să obțină susținerea senatorilor republicani.

Aceste piedici au produs o impresie „haos” care a făcut ca popularitatea lui Trump să scadă, scrie The Independent, până la un nivel fără precedent pentru un președinte american, în acest punct al mandatului. În momentul actual, popularitatea lui Trump este la 40%, în timp ce în cazul președintelui Barack Obama era de 65%.

În interviul pentru Fox, Trump a admis că este „dezamăgit” de senatorii republicani, deși susține că „ o relație excelentă” cu mulți dintre ei.

Președintele le-a cerut americanilor să sărbătorească 1 mai ca „Ziua Loialității” - o recunoaștere a ceea ce reprezintă valorile americane față de „libertățile individuale, guvernare limitată, demnitate inerentă a fiecărei ființe omenești”. . Tradiția vine din timpul Rzăboiului Rece, când sărbătoarea a fost creată ca un mod opus de a sărbători ziua muncitorilor, de către organizațiile de stânga.

În ciuda poticnelilor, Trump a insistat că și-a îndeplinit promisiunile făcute americanilor pentru primele 100 de zile de mandat.

„În urmă cu 100 de ani, am preluat funcția de președinte și am făcut o promisiune: nu vom transfera puterea politică de la un partid la altul, ci vor transfera puterea de la Washington DC și o vom reda poporului”, a scris Trump într-un articol pentru Washington Post.

„Problemă cu problemă, departament cu departament, redăm cetățenilor țara înapoi,. După decenii de slăbire a clasei de mijloc, granițe deschise și reducerea locurilor de muncă și a bunăstării americanilor, guvernul lucrează pentru cetățenii țării noastre și pentru nimeni altcineva. În ultimele 100 de zile - mi-am îndeplinit această promisiune - și multe altele”, a scris el.