Donald Trump și Barack Obama, întâlnire la Casa Albă. Ce vor discuta cei doi lideri ai Americii

Donald Trump și Barack Obama, întâlnire la Casa Albă. Ce vor discuta cei doi lideri ai Americii

Donald Trump a câștigat alegerile în SUA, iar imediat după aflarea rezultatelor, Barack Obama și-a invitat succesorul, joi, la Casa Albă, pentru a discuta despre o tranziție lină a puterii.

Donald Trump este noul președinte al Americii. Barack Obama îl va primi joi pe succesorul său, Donald Trump, în Biroul Oval, pentru o întâlnire vizând să asigure tranziţia lentă dorită de preşedintele american în exerciţiu, a anunţat miercuri Casa Albă.

Barack Obama şi soţia sa, Michelle, îi vor primi pe Donald şi Melania Trump la Casa Albă. Reuniunea dintre cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi succesorul său, ales marţi în dauna lui Hillary Clinton, va începe la orele 13.00 (18.00 GMT) şi va fi urmată de scurte declaraţii de presă, a precizat executivul american. 

La rândul său, Michelle Obama va avea în reşedinţa de la Casa Albă o întrevedere cu Melania Trump care este pe punctul de a deveni prima "First Lady" de origine străină după aproape două secole. Jurnaliştii nu vor asista la această întâlnire.

Ne puteți urmări și pe Google News