Doliu la Moscova. Reacţia primarului Serghei Sobianin

Doliu la Moscova. Reacţia primarului Serghei Sobianin

Fostul primar al Moscovei, Iurii Lujkov a murit la 83 de ani, într-un spital din Munchen, după o intervenție chirurgicală. Vestea morţii fostului primar moscovit a fost confirmată de asistenul său, Timur Șoghenov.

Actualul edil al Moscovei, Serghei Sobianin, a postat pe Twitter un mesaj prin care-şi exprimă condoleanţele după „plecarea din viață a unei persoane energice și iubitoare de viață, care a condus Moscova în perioada dificilă post-sovietică și a făcut foarte multe pentru acest oraș și locuitorii lui.”

Iurii Lujkov a fost primar al Moscovei timp de 18 ani, din 1992 până în anul 2010. El a fost demis pe data de 28 septembrie, de președintele de atunci Dmitri Medvedev „din cauza că a pierdut credbilitatea”. Această formulare pentru o demisie a fost aplicată pentru prima dată în Rusia.

Lujkov s-a născut la Moscova, pe data de 21 septembrie, 1936. În 1958, a absolvit Institutul Industriei Petrolului şi Gazelor din Moscova „I.M. Gubkin, cu o diplomă de inginer mecanic. În 1975 a devenit deputat al Consiliului raional din Babushkino, doi ani mai târziu a fost ales în Consiliul Local Moscovei, unde a ocupat funcția până în 1990. Din 1987 până în 1990, a fost deputat al Consiliului Suprem al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse (RSFSR), potrivit unimedia.info

Ne puteți urmări și pe Google News