Unul dintre actorii trupei de bază a Teatrului Bulandra din București, Șerban Cellea, colaborator constant al marelui regizor de teatru Alexandru Tocilescu, a încetat din viață joi, la vârsta de 68 de ani.
Actorul Șerban Cellea, născut la 10 iunie 1952, a absolvit Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1975, la clasa profesoarei Sanda Manu.
Şerban Cellea și-a început cariera ca actor la Teatrul Dramatic „George Bacovia” din Bacău (1975-1976), a continuat la Teatrul Giuleşti (azi Odeon) între 1976-1979, Teatrul de Comedie (1979-1994), Teatrul Bulandra (1994-prezent).
”UNITER anunță cu tristețe că azi, 20 august 2020, a plecat dintre noi actorul ȘERBAN CELEA, născut la 10 iunie 1952. Absolvent al Colegiului „Sf. Sava” din București și al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1975, clasa profesoarei Sanda Manu, și-a început cariera ca actor la Teatrul Dramatic „George Bacovia” din Bacău (1975-1976), a continuat la Teatrul Giulești (azi Odeon) între 1976-1979, Teatrul de Comedie (1979-1994), Teatrul Bulandra (1994-prezent). Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, transmite Uniunea teatrală din România.
La Teatrul Bulandra s-a făcut remarcat în piese ca „Oblomov” (regia Alexandru Tocilescu), distins cu Premiul pentru cel mai bun spectacol Uniter în 2004, „Anatomie. Titus. Căderea Romei” (regia Alexandru Darie), „Elizaveta Bam” (regia Alexandru Tocilescu). Un alt spectacol de succes în a cărui distribuție a fost distribuit este „Nevestele vesele din Windsor”, în regia aceluiași regretat regizor Alexandru Tocilescu.
A mai jucat și în spectacolul Sandei Manu „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller (1977), care face parte din Arhiva de Aur a Societăţii Române de Televiziune. Această producţie a fost apreciată de critica de specialitate pentru distribuţie, unde Cellea a avut alături o parte din actorii legendarei trupe a Bulandrei construită în vremea mandatului de director al lui Liviu Ciulei, precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Corado Negreanu, Constantin Cojocaru, Valeria Ogăşanu, Virgil Ogășanu, Dorin Dron, Vivian Alvizache.
Pe marele ecran a jucat în filme ca „Stare de fapt” (1994, regia Stere Gulea), „Ursul” (2008, regia Dan Chișu) sau în co-producții străine.