Un cunoscut jucător de volei a murit în urma unui accident. Este vorba despre Sorin Pop, care s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani.
Un cunoscut jucător de volei a murit în urma unui accident. Avea doar 56 de ani
Anunțul decesului lui Sorin Pop a fost făcut de clubul SCM Zalău, prin intermediul unui mesaj de condoleanțe postat în mediul online. Fost jucător și antrenor al echipei, Sorin Pop a fost în ultimii ani antrenor secund al echipei Știința Explorări Baia Mare.
”Cu adâncă tristeţe am aflat în această dimineaţă de trecerea în nefiinţă acum câteva ore a celui care a fost Sorin Pop, primul antrenor al echipei noastre de volei! Sub comanda lui Sorin, echipa noastră a reuşit să devină vicecampioana României, chiar în primul sezon de existenţă! Îţi mulţumim pentru ce ai făcut pentru voleiul zălăuan! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a transmis SCM Zalău.
Ce a pățit jucătorul de volei
Sorin Pop a decedat fulgerător azi-noapte, în urma unui incident aparent banal. Se pare că antrenorul secund al formaţiei Știința Explorări Baia Mare se afla la un prieten împreună cu mai multe cunoştinţe. La un moment dat, acesta ar fi căzut pe nişte scări abrupte și s-a lovit grav la cap. Lovitura s-a dovedit a fi fatală, și nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
“La data de 18.05.2024, ora 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că în localitatea Cicârlău, un bărbat care a căzut pe scări se află în stare de inconștiență.
La fața locului polițiștii au constatat că este vorba despre un băimărean de 56 de ani. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș Baia Mare, în stare gravă. Din cauza leziunilor suferite, în cursul acestei dimineți, bărbatul a decedat. Nu sunt suspiciuni cu privire la condițiile în care a survenit decesul”, a menţionat Florina Meteş – purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş pentru ziarul Sportul Sălăjean.
Avea în spate o carieră sportivă strălucitoare
Sorin Pop, în vârstă de 56 de ani (n. 28 septembrie 1967), era căsătorit și avea o fiică, construindu-și o carieră sportivă strălucitoare. Ca și voleibalist, originar din Maramureș, a excelat la echipele Știința Explorări Baia Mare, Dinamo București și Elcond Zalău, unde a devenit campion al României.
În anul 2020, când clubul SCM Zalău a fost înființat, managerul Adrian Feher l-a considerat pe Sorin Pop cea mai bună variantă pentru banca tehnică a echipei, numindu-l antrenor principal al echipei de volei.
Împreună cu „secundul” Marius Lazăr, au făcut o treabă extraordinară, conducând SCM Zalău să obțină surprinzător medaliile de argint, devenind vicecampioana României!
Ulterior, Sorin Pop s-a întors acasă, la Baia Mare, unde a fost „secundul” lui Marius Botea timp de peste 15 ani.