Doinița Oancea impresionată de o doamnă dintr-un restaurant. Ce a făcut-o pe actriță să reacționeze

Doinița Oancea impresionată de o doamnă dintr-un restaurant. Ce a făcut-o pe actriță să reacționeze

Actrița, Doinița Oancea a trăit un adevărat amalgam de sentimente după ce a văzut o doamnă într-un restaurant. Ea a împărtășit cu internauții momentul, dar și motivul trăirilor sale.

O doamnă singură i-a pus capac actriței

Donița Oancea a surprins o doamnă care se afla în același restaurant ca și ea. Doar că femeia era singură, adică a decis să își facă o plăcere, chiar și neînsoțită. Întreaga imagine a cutremurat-o pe vedetă. Aceasta a împărtășit cu internauții amalgamul de sentimente prin care a trecut după ce a văzut-o pe femeia în cauză. ”Câte emoții stârnește în mine imaginea asta la care asist live! Această doamnă a ieșit singură să mănânce.

Screenshot

În timp ce admir acest lucru și o privesc cu drag, mă întreb de ce e singură. Singurătatea ei îmi stârnește alte emoții”, a scris actrița. Singurătatea a fost ceva cu care și Doinița Oancea s-a confruntat o bună perioadă de timp. Mai ales după despărțirea de Ionuț Ghenu, care a ajuns să fie soțul uneia dintre cele mai bune prietene ale ei, Lora. Cert este că episodul a marcat-o pe actriță care nu a ascuns nicio secundă faptul că nu a considerat ok ce s-a întâmplat.

Marcată de singurătate

Ba chiar la momentul respectiv, Doinița a ieșit public și a explicat că nu este de acord cu atitudinea niciunuia dintre ei. Și că nu s-ar fi așteptat niciodată ca Lora să o trădeze. Cert este că după despărțirea de Ionuț, Doinița a avut o relație de 5 ani de zile cu Adrian Călin. Cu toate acestea cei doi nu au ajuns în fața ofițerului stării civile ci au pus punct relației.

Acum, potrivit informațiilor din spațiul public, actrița este împreună cu un bărbat de mai bine de un an. Doinița nu a dorit să facă public numele lui, iar relația este una foarte discretă pentru ochii privitorilor. Cu toate acestea, actrița vorbește foarte frumos despre el, atunci când este întrebată, dar evită să apară cu acesta la evenimente mondene.

Ne puteți urmări și pe Google News