Doina Aldea Teodorovici a murit cu zile. România acum 26 de ani

Doina Aldea Teodorovici a murit cu zile. România acum 26 de ani

Salvarea a întârziat 40 de minute pentru că un lucrător PECO nu a vrut s-o alimenteze

Cunoscuţii cantautori din Basarabia, soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, au murit într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Coşereni, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

Autoturismul Opel în care se aflau a intrat într-un copac în jurul orei două. Ion, care ocupa locul din spatele şoferului, a decedat pe loc, iar Doina a mai trăit două ore.

La ora 2.15, Poliţia din Coşereni a solicitat Spitalului din Urziceni să trimită urgent o ambulanţă pentru preluarea a patru răniţi grav, care a ajuns la locul accidentului, aflat la şase kilometri, în cinci minute.

Ne puteți urmări și pe Google News

La ora 2.30, Doina a ajuns la camera de gardă din Urziceni. A rămas la spital 40 de minute, timp în care medicii au încercat reanimarea.

 

Șoferul Ambulanței a făcut „pana prostului”

La ora 3.10, altă Salvare a plecat cu ea spre Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Cum şoferul nu era sigur că-i ajunge benzina, la ieşirea din Urziceni a oprit să umple rezervorul, însă lucrătorul de la PECO i-a spus că nu poate să-l servească pentru că avea doar benzină Regular, iar conducătorul auto deţinea bonuri valorice pentru Premium.

După îndelungi parlamentări, şoferul a demarat spre Capitală, dar la Afumaţi a făcut pana prostului. A anunţat prin staţie situaţia şi, după zece minute, a fost ajuns de altă Salvare care ducea tot spre Bucureşti două victime ale accidentului. A primit de la coleg câţiva litri de benzină.

Între timp, Doina s-a trezit o singură dată şi a spus că o doare capul. Când salvarea a intrat cu 120 km la oră în capitală a răsuflat pentru ultima dată. La Urgenţă-Floreasca a fost înregistrată la 4.15, cu menţiunea „adusă decedată”.