Evenimentul Zilei > Actualitate > Doi tineri s-ai tăiat cu cuțitele în Oradea
Doi tineri s-ai tăiat cu cuțitele în Oradea

Doi tineri s-ai tăiat cu cuțitele în Oradea

Doi tineri s-au luat la bătaie şi s-au tăiat cu cuţitele lângă Piaţa Ioşia din Oradea, miercuri după-amiază. Bătăuşii erau amândoi într-o stare avansată de ebrietate, scrie ebihoreanul.ro.

A fost nevoie de intervenția Poliției pentru a-I despărți, iar ulterior, tot oamenii legii i-au ajutate pe medicii de pe ambulanțe să îi transgfere pe cei doi la spital pentru îngrijiri medicale.

„Cei doi erau beţi criţă. Au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Poliţia Bihor cu plăgi tăiate şi înţepate la nivelul membrelor superioare. A fost nevoie de ajutorul mascaţilor, pentru că erau violenţi, şi în final au fost sedaţi ca să se poată interveni medical”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, conform sursei citate.

Potrivit aceleiași surse, cei doi bătăuşi vor fi externaţi. „Leziunile lor nu necesită internare. Vor fi preluaţi de Poliţie, pentru cercetări”, a mai spus medicul.

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din Poliţia municipiului Oradea au deschis deja un dosar penal în acest caz, făcându-se  cercetări pentru loviri şi alte violenţe.