Doi români, împuşcaţi în Italia

Doi români, împuşcaţi în Italia

Un cuplu de români a fost ieri victima unui agresor italian, care i-a împuşcat, cauzându-le răni grave. După ce a fugit de la locul faptei, italianul s-a predat la poliţie. În acest moment este acuzat de tentativă de omor multiplu. Starea românilor este foarte gravă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a femeii, împuşcată în cap.

Giacomo Attolini, de 47 ani, proprietar al unui restaurant din localitatea Mozzecane, în provincia Verona a angajat o tânără româncă de 25 de ani, A.S, pe un post de chelneriţă. Italianul, căsătorit, a început să îi facă avansuri, însă fata l-a respins. Cu toate acestea, italianul a declarat la poliţie că românca i-ar fi dat de înţeles că aceasta ar fi interesată de avansurile sale.

Tentativă de omor pentru 1.000 de euro

Jurnaliştii italieni de la ziarul La Repubblica, citând surse din poliţie, au menţionat că românca şi soţul acesteia de 23 de ani, T.S., ar fi început, în urmă cu puţină vreme, să-l şantajeze pe Attolini, cerând-i 1.000 de euro pentru a nu-l denunţa la poliţie pentru hărţuire.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a primii banii, cei trei au stabilit un loc de întâlnire în centrul oraşului italian, însă Attolini, care a venit înarmat, i-a împuşcat pe cei doi, pe motiv că aceştia au cerut şi mai mulţi bani. Românca a fost rănită în zona capului, iar bărbatul în zona toracelui. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de recuperare ale celor doi, iar poliţia aşteaptă evoluţia stării de sănătate a victimelor pentru a stabili capetele de acuzare.