Români condamnați după ce au furat din bancomatele englezilor peste 40.000 de lire sterline. Victimele n-au avut nicio șansă

Români condamnați după ce au furat din bancomatele englezilor peste 40.000 de lire sterline. Victimele n-au avut nicio șansăBancomat. Sursa foto: Dreamstime.com

O grupare formată din trei cetățeni români a fost condamnată la peste 13 ani de închisoare în total, în Marea Britanie, după ce a furat peste 40.000 de lire sterline de la persoane în vârstă și vulnerabile. Infractorii foloseau o metodă prin care păcăleau victimele.

Cei trei bărbați, Ionuț Matei, în vârstă de 40 de ani, Vasile Ciubotaru, de 45 de ani, și Ramonel Mandache, de 51 de ani, au fost condamnați la Tribunalul din Liverpool, după ce și-au recunoscut vinovăția pentru conspirație în vederea comiterii de furturi și fraude.

Potrivit anchetatorilor, infracțiunile au fost comise în perioada octombrie 2024 – august 2026, în mai multe regiuni ale Regatului Unit, printre care Cheshire, Staffordshire, Nottinghamshire, Greater Manchester, South Yorkshire și Kent.

Cum acționa gruparea hoților în Marea Britanie

Cei trei hoți vizau în special persoane în vârstă care utilizau bancomate din sucursalele băncilor Halifax și Lloyds. Metoda presupunea cooperarea membrilor grupării pentru a obține datele bancare ale victimelor și a le fura cardurile fără ca acestea să observe.

Hoț bancomate Ionuț Matei

Hoț bancomate Ionuț Matei. Foto Poliția britanică

Hoț bancomate Ramonel Mandache

Hoț bancomate Ramonel Mandache

Unul dintre infractori urmărea introducerea codului PIN, în timp ce un altul distrăgea atenția victimei, indicând o bancnotă lăsată intenționat pe jos. În acel moment, un alt membru al grupării înlocuia cardul bancar cu unul asemănător.

Victimele plecau de la bancomat fără să își dea seama că aveau asupra lor un alt card. Ulterior, infractorii foloseau cardul original și codul PIN pentru a retrage numerar și a efectua cumpărături.

Cea mai mare pagubă individuală înregistrată în anchetă a fost de 11.100 de lire sterline, sumă pierdută de o victimă în decurs de aproape două săptămâni. În total, prejudiciul depășește 40.000 de lire sterline.

Peste 13 ani de închisoare pentru cei trei români

Instanța a dispus următoarele pedepse: Ionuț Matei a primit cinci ani și șase luni de închisoare, Vasile Ciubotaru a fost condamnat la patru ani și opt luni, iar Ramonel Mandache va executa trei ani de detenție.

În cazul lui Matei, pedeapsa a inclus și o condamnare pentru intrarea cu bună știință în Regatul Unit, cu încălcarea unei interdicții de deportare.

Ancheta, desfășurată sub numele de cod „Operation Rages”, a fost coordonată de Poliția din Cheshire și a vizat activitatea infracțională a grupării la nivel național.

hoț bancomate Vasile Ciubotaru

Hoț bancomate Vasile Ciubotaru

Investigațiile au scos la iveală și faptul că suspecții ar fi obținut în mod fraudulos autoturisme folosind permise de conducere false, pentru a-și ascunde identitatea și deplasările.

Cei trei au fost arestați la 18 august 2026, în Portsmouth, în urma verificării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Detectivul Stephanie Bland, coordonatoarea anchetei, a declarat că gruparea a vizat în mod deliberat persoane în vârstă și vulnerabile, urmărind obținerea de câștiguri financiare. Aceasta a subliniat că efectele infracțiunilor nu se limitează la pierderile materiale, ci afectează și încrederea și starea de bine a victimelor.

Autoritățile britanice au precizat că investigația a implicat mai multe structuri de poliție, având în vedere răspândirea geografică a faptelor.