”Posibilitatea existenţei vieţii de orice natură, de la organisme simple, unicelulare, până la specii inteligente, dezvoltate tehnologic, este aproape o certitudine”, a spus Werthimer. Cei doi au mai precizat că probabilitatea existenţei vieţii extraterestre este de aproape 100%.

”Dacă extrapolăm pe baza (exo)planetelor descoperite deja, există în jur de un trilion de planete doar în galaxia noastră, fără a vorbi şi despre alte galaxii. Există în consecinţă foarte multe locuri unde ar putea exista condiţiile apariţiei vieţii”, l-a completat Shostak. ”Ştim deja că majoritatea stelelor au în jurul lor sisteme planetare, iar dintre acestea, probabil că o stea din cinci are pe orbita sa planete asemănătoare Pământului”, a adăugat el.

”Trebuie să fii îngust la minte să nu te gândeşti că trebuie să mai existe viaţă şi pe alte planete din Univers”, a subliniat Werthimer.

Ambii astronomi au susţinut că în Univers există o multitudine de forme de viaţă, în diferite stadii evolutive, de la cele mai simple organisme, la cele mai complexe, putând exista, de asemenea, ”şi numeroase civilizaţii avansate”, relatează Agerpres.

În același timp, ei au declarat că sunt convinşi că, în trecutul apropiat cel puţin, nu am fost vizitaţi de extatereştri. ”Nu cred că (o astfel de vizită) ar fi putut fi ţinută secretă de guvernele acestei lumi. Dacă extratereştrii ar fi ajuns cu adevărat până aici, cred că toţi am fi aflat asta”, a precizat Shostak.