Doctoratul elevilor de clasa a II-a

Doctoratul elevilor de clasa a II-a

Evaluările de la clasele mici fac parte din gafele șefilor de la Educație, reclamă profesorii. O dovedesc și testele de ieri, greoaie pentru un copil de nouă ani.

După elevii de clasa a IV-a, ieri a venit și rândul copiilor de clasa a II-a să fie evaluați. Spre deosebire de colegii lor mai mari, aceștia au beneficiat și de o pauză de zece minute între „Scris” și „Citit”. Chiar și așa, pentru unii dintre copii subiectele gândite în stilul testelor PISA au fost prea dificile.

„Fetița mea, care în general se descurcă foarte bine, nu a reușit să termine testul. Au avut două module: timp de 20-25 de minute au rezolvat o parte din test, cel legat de citirea unui text și răspunsul la întrebări, iar apoi au avut de compus un bilet adresat mamei și de răspuns la niște întrebări. S-a blocat la o întrebare și nu a mers mai departe. Mi s-a părut cam greu pentru un elev așa de mic, iar timpul alocat a fost mai scurt de o oră”, povestește mama unui elev de clasa a II-a.

Fără legătură cu programa

Ne puteți urmări și pe Google News

Subiectele au fost peste puterile micuților, cred și unii dascăli, care au organizat pregătire suplimentară tocmai pentru a evita astfel de situații. „Textul dat atât la simulare, cât și acum, este prea lung pentru cât poate citi un copil de clasa a II-a, cam de trei ori mai lung. Apoi, noi la clasă nu avem în programă genul acesta de subiecte și este un șoc să îi pui să facă dintr-o dată la un examen astfel de modele și să le ceri să se și încadreze în timp”, arată o învățătoare din sectorul 3 al Capitalei.

„E cea mai mare greșeală a Ministerului”

Pe de altă parte, Dan Pârvulețu, profesor de limba română în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Capitală, atrage atenția că cerințele trebuie să păstreze totuși un grad de dificultate. „Aceste evaluări sunt cea mai mare greșeală a Ministerului Educației. E ca și cum le-ai da copiilor un examen de doctorat. Nici la părinți nu poți să pleci urechea, sunt extrem de subiectivi. Așa s-a ajuns ca la clasa a VIII-a să se tot scoată din materia de examen din Caragiale sau romanul Baltagul. Oricât de ușoare ar fi, jumătate dintre elevi nu o să fie în stare să le rezolve”, crede el. Evaluările la clasa a II-a continuă miercuri, cu proba la Matematică.

Bilețel către mama și întrebări capcană

La varianta 2, testul de Citire, spre exemplu, copiilor li s-a dat „Povestea Curcu beului”, adaptare după B.Milea. Au trebuit apoi să răspundă la zece întrebări cu multiple variante. La varianta 1, textul, o întâmplare despre o ciupercă, a fost mai scurt, dar micuții au avut cinci întrebări în plus. La partea de Scris, lucrurile s-au complicat. Au avut de scris inclusiv un bilet către un băiețel care și-a pierdut câinele sau prin care să-și anunțe mama că merg la bibliotecă.