DNA s-ar putea unii cu DIICOT, iar șef ar putea fi numită Oana Schmidt Hăineală

DNA s-ar putea unii cu DIICOT, iar șef ar putea fi numită Oana Schmidt Hăineală

Fostul ministru Raluca Prună a dat în mandatul său, pe ultima sută de metri o dispoziție în care DNA se unea cu DIICOT, devenind astfel, o instituție capabilă să investigheze infracțiunile grele de anticorpție și terorism.

 

Un zvon a fost lansat cu insistență în spațiul public ieri. Noua putere ar fi vrut ca DIICOT și DNA să se desființeze și să se constituie o nouă instituție, care va avea prerogative în materie de anticorupție și antiterorism și care ar fi urmat să fie condusă de Oana Schmidt-Hăineală, numită recent secretar de stat în Ministerul Justiției.

Oanei Schmidt-Hăineală asusținut însă cu nu știe despre o astfel de situație. ”Nu am cunoștință de un astfel de plan și cred că ar fi o măsură nepotrivită, susține ea într-un comunicat remis presei.

”1. Nu am cunostinta ca la nivelul Ministerului Justiției sa existe un plan de comasare a DNA cu DIICOT. Consider ca o astfel de masura nu ar fi potrivita si ca cele doua structuri de parchet, in a caror resursa umana si logistica s-a investit foarte mult, trebuie sa ramana in constructia actuala. Aceasta pozitie am avut-o in mod constant si in calitate de membru CSM.

2. Opinia mea, astfel cum am exprimat-o public in mod constant inca din 2013, este ca la expirarea mandatelor actualilor procurori sefi ai DNA si DIICOT ,sefii DNA si DIICOT trebuie sa provina din cadrul acestor structuri.”, a declarat Oana Schmidt-Hăineală.