DNA investighează aeroportul fantomă din Tulcea. 70 de milioane de euro pentru doar 7 pasageri pe lună
- Cristi Buș
- 23 septembrie 2025, 10:46
Sursa foto: Facebook Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis un dosar penal privind modernizarea Aeroportului „Delta Dunării” Tulcea, după sesizarea făcută de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
Investiția, evaluată la peste 70 de milioane de euro și finanțată din fonduri europene și naționale, este pusă sub semnul întrebării în condițiile în care aeroportul a înregistrat un trafic extrem de redus de pasageri.
Dosar penal pentru fraudă și abuz în serviciu
Într-un răspuns oficial către FACIAS, procurorii anticorupție au confirmat că au început urmărirea penală pentru posibile fapte de fraudă cu fonduri europene și abuz în serviciu.
Dosarul poartă numărul 191/2/P/2025 și se află în prezent în instrumentarea procurorilor. Sunt analizate posibile încălcări ale art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene și ale art. 297 din Codul penal.
Proiectul vizat de anchetă este „Modernizare și extindere terminal pasageri. Modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare și a căii de rulare ALFA. Construire platformă dedicată activităților de degivrare/antigivrare aeronave”, cod SMIS 2014+15218.
Trafic minim, investiție uriașă
Deși modernizarea a fost justificată prin creșterea capacității de operare, datele arată o utilizare extrem de redusă. Aeroportul are o capacitate de 400 de pasageri pe oră, însă în primele cinci luni ale anului 2025 a fost folosit de doar 47 de persoane, adică o medie de 7 pasageri pe lună. În anul 2024, totalul a fost de 1.600 de pasageri, cel mai mic trafic înregistrat în rândul aeroporturilor din România.
În ciuda acestor cifre, Consiliul de Administrație al Aeroportului Tulcea a decis în 2025 să își tripleze indemnizațiile, ajungând la 69.828 de lei brut anual. Totodată, cheltuielile cu personalul au crescut la 4,1 milioane de lei în 2024, aproape dublu față de nivelul din 2022.
FACIAS reclamă risipa banilor publici
FACIAS a semnalat încă din august că alocarea unor sume atât de mari pentru dezvoltarea unei infrastructuri care nu se justifică reprezintă o risipă gravă a fondurilor publice și europene. Organizația a solicitat Consiliului Județean Tulcea, în calitate de beneficiar al proiectului, să publice documentele privind execuția lucrărilor, contractele de achiziții și stadiul real al implementării.
Totodată, au fost cerute explicații din partea Ministerului Transporturilor și a Ministerului Fondurilor Europene cu privire la modul în care a fost fundamentată finanțarea și la impactul concret pe care investiția îl are asupra comunității locale.
Sesizare și la Parchetul European
În luna iunie, FACIAS a sesizat și Parchetul European (EPPO), alături de organele de cercetare penală din România, pentru a investiga modul în care au fost utilizate fondurile europene alocate modernizării Aeroportului Tulcea.
Investigația aflată acum în derulare la DNA vizează atât legalitatea cheltuirii banilor, cât și oportunitatea deciziilor administrative care au dus la această investiție, în contextul unui trafic aerian aproape inexistent.