DNA dă fiori PNL: Procurorii au cerut închisoare cu executare pentru Ludovic Orban

DNA dă fiori PNL: Procurorii au cerut închisoare cu executare pentru Ludovic Orban

DNA le-a cerut, luni, judecătorilor ÎCCJ, la ultimul termen din procesul președintelui PNL, Ludovic Orban, să-l condamne pe liberal la un an de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Procurorul DNA a mai cerut ca, pe lângă condamnare, ÎCCJ să-i aplice lui Ludovic Orban și o pedeapsă suplimentară de interzicere a ocupării unei funcţii publice după executarea pedepsei.

În primă instanță, ÎCCJ l-a achitat pe Ludovic Orban, dar DNA a făcut apel și instanța supremă a rămas în pronunțare, urmând să anunțe verdictul final.

Reprezentantul DNA a arătat luni, la ultimul termen al procesului, că Ludovic Orban s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale vin să completeze denunţul depus împotriva lui de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

"La prima întâlnire, Orban îi spune martorului denunţător că este singurul candidat din PNL care poate să câştige şi i-a solicitat să se gândească la un ordin de mărime. La a doua întâlnire, Ludovic Orban a rostit cifra de 50 şi a spus că doreşte ca plata să fie cash. În instanţă, Urdăreanu a declarat că a înţeles că e vorba de 50.000 de euro. Orban i-ar fi arătat cinci degete. Banii ar fost solicitaţi pentru a fi remişi către doi directori de la posturi de televiziune. Inculpatul era conştient că se afla în afara reglementărilor legale privind finanţarea campaniei electorale", a spus procurorul la ÎCCJ.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-ar fi întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care liderul PNL i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei.