DN 1F Cluj - Zalău a fost INUNDAT. Se circulă cu mare greutate. Cluj Napoca aproape blocat din cauza ploilor abundente

DN 1F Cluj - Zalău a fost INUNDAT. Se circulă cu mare greutate. Cluj Napoca aproape blocat din cauza ploilor abundente

Mai multe artere importante din Cluj Napoca și drumuri naționale și europene din județul Cluj, au fost inundate în urma ploilor care au căzut, abundent, în ultimele 36 de ore.

Deși meteorologii au emis cod portocaliu de inundații pentru județul Cluj, autoritățile au fost luate prin surprindere. Gurile de scurgere stradală în rețeaua de canalizare a municipiului Cluj Napoca nu au fost curățate, în timp ce albiile unor pârâuri blocate cu tot felul de mizerii, au condus la blocarea circulației rutiere pe DN 1F. ”Se circulă cu mare greutate pe DN 1F, în localitatea Sânpaul, pe relația Cluj Napoca – Zalău. Se circulă pe un singur sens, apa având peste zece centimetri înălțime. Problema este că debitul apei continuă să crească”; a declarat un polițist de la Poliția Rutieră Cluj.

Cluj Napoca paralizat de inundații

În municipiul Cluj Napoca, lucrurile sunt și mai grave. În cursul dimineții de marți, mai multe artere importante erau inundate iar circulația aproape blocată.

Ne puteți urmări și pe Google News

La intrare în Cluj Napoca dinspre Oradea, pe DN1, se circula cu mar egreutate din cauza apei care a atins aproape un metru înălțime, care s-a adunat sun podul rutier de la intrare în oraș. Tot în cartierul Mănăștur, în zona podului de la Calvaria, apa a atins de asemenea un metru înălțime. ”Tot cartierul este sub ape. Nu vezi pe străzi un echipaj de la Compania de Apă Someș. Bine că ne pun să plătim apa pluviala dar când trebuie să vină să își facă treaba nu vezi un muncitor”, spune un clujean.

În cartierul Zorilor, unde se află două campusuri studențești importante, apa a atins un metru înălțime și a făcut ca unele mașini să fie luate pe sus. ”Pe strada Ceahlău aproape nu se mai vedeau mașinile.Pe strada Observator, care asigură circulația spre Turda, apa era foarte mare”, ne-a declarat Mircea Sicoe.