Într-un decor de poveste, „Festivalul Filmul de Piatră” cheamă cinefilii amatori de distracție la o noapte de neuitat pe vârful muntelui Cozla. Filme și muzică la „Shorts Day, Long Night” din Piatra Neamț, în cadrul ediției a șaptea a festivalului, dar și un răsărit unic văzut de la 650 m.
Petrecerea de astăzi se va termina după ora 6.40, ora răsăritului de soare. După proiecția filmelor, într-o structură acoperită în formă de iglu, începe petrecerea, cu alte trei trupe live: Les Elephants Bizarres, Pinholes și Fine It’s Pink și 3 DJ seturi: Matze, Yoon, Adrian R.
Astăzi, de la ora 19.00, doritorii vor urca pe munte cu telegondola. La destinație vor fi întâmpinați cu un concert unplugged. Din 205 filme înscrise în festival, vor fi proiectate 67 de scurtmetraje, dintre care doar 45 în competiție. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, la Turnul lui Ștefan și în singurul cinematograf funcțional, „Cinema Dacia Panoramic”. În cele trei zile de festival vor mai fi proiectate lungmetraje și un film de animație pentru copii. În deschiderea festivalului, astăzi, în Teatrul Tineretului, se va juca piesa „Textul înainte de toate”. Pentru închidere, organizatorii au programat, în premieră în România, documentarul moldovenesc despre Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Scurtmetrajele premiate vor face parte dintr-un program “best-of”. Acesta va fi proiectat săptămâna viitoare în trei orașe din țară: la Piatra Fântânele, Cluj și Timișoara.