DISPOZITIV EXPLOZIV detonat în centrul capitalei NORVEGIENE

DISPOZITIV EXPLOZIV detonat în centrul capitalei NORVEGIENE

Poliţia norvegiană a anunţat, azi, neutralizarea unui dispozitiv suspect „semănând cu o bombă" aproape de centrul oraşului Oslo şi arestarea unei persoane.

Operațiunea poliției novergiene vine la doar două zile după un atentat cu un camion care a intrat într-o mulţime la Stockholm, informează AFP.

Poliţia „a procedat la o explozie controlată în noaptea de sâmbătă spre duminică", a declarat poliţia din Oslo într-un comunicat.

Cartierul Groenland, o zonă animată a capitalei norvegiene, unde a fost găsit dispozitivul, a fost închis temporar şi restaurantele şi barurile evacuate, conform Agerpres.

Potrivit poliţiei, dispozitivul părea să aibă un potenţial de distrugere limitat. Ancheta a fost încredinţată serviciilor de securitate internă (PST). Niciun alt detaliu nu a fost furnizat imediat.

Incidentul intervine după atacul terorist comis vineri în Suedia vecină, soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea altor 15 în centrul oraşului Stockholm