Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ și două asistente, în arest preventiv. Care sunt acuzațiile

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ și două asistente, în arest preventiv. Care sunt acuzațiile Sursa: EVZ

Arest preventiv pentru directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ și două asistente, după ce procurorii de la DNA au deschis un dosar ce vizează fapte de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ şi două asistente şefe din cadrul acestei instituţii au fost arestaţi preventiv, pentru 30 zile, de judecătorii Tribunalului Bacău. Acuzația este de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Care sunt acuzațiile pe care le-au formulat procurorii DNA

Decizia a fost luată la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău şi poate fi contestată în termen de 48 ore.

Conform procurorilor de la DNA, în perioada 2 - 10 mai 2022, directorul SAJ Neamţ, Dan Dorin Morenciu, ar fi pretins de la opt persoane, prin intermediul a două subalterne, câte 5.000 euro pentru a fi declarate admise la concursul privind ocuparea unor posturi în cadrul instituţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concursul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar care a ocupat fără concurs posturi de execuţie, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă.

Una dintre subalterne prin intermediul căreia a pretins banii este asistenta şefă Luminiţa Maria Roznoschi, din cadrul SAJ Neamţ, desemnată să organizeze concursul.

"La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. Diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul S.J.A. Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale", precizează un comunicat de presă al DNA.

În cauză, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale, conform Agerpres.