Directorul CIADO România trage semnalul de alarmă: ”Moda consumului combinat de alcool şi droguri este de vreo doi ani”
- Georgeta Petrovici
- 28 februarie 2019, 11:12
Directorul CIADO România trage semnalul de alarmă. În România asistăm la o nouă modă extrem de periculoasă: se consumă, combinat, droguri și alcool, tinerii își pierd mințile și ajung să facă lucruri înfiorătoare.
”Cazul de la Buzău, unde o tânără a murit după ce a fost bătută şi apoi incendiată de către fostul iubit, se pare pe fondul consumului de alcool şi droguri aduce în atenţia acest fenomen care, scăpat de sub control, poate duce, iată, la astfel de tragedii, spune Gigel Lazăr, directorul CIADO România (Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului), citat de Dcnews.ro. Pe fondul lipsei unor programe susţinute de către autorităţile statului de prevenire şi informare asupra efectelor consumului de droguri şi, pe de altă parte, de asigurare a terapiei şi tratamentului pentru consumatori, ne putem aștepta la creşterea numărului unor asemenea cazuri.
”Moda consumului combinat de alcool şi droguri este de vreo doi ani. Să nu uităm de cazul de la Mamaia, când am avut două cazuri de tineri ajunşi în comă la spital după ce au consumat ecstasy cu alcool. (…) Făcând abstracţie că România nu are în fapt programe macro de informare asupra riscurilor asociate consumului de droguri, pentru cei care sunt consumatori nu avem nici măcar explicaţii privind modul de consum - o să pară bizar pentru cititori, dar asta e realitatea. Adică dacă tot s-a apucat de droguri, ar trebui să existe, totuşi, informaţii pe care să le poată accesa şi să afle că dacă la anumite droguri consumi şi alcool o dată că poate deveni mortal pentru consumatori, iar pe de altă parte poate crea stări ce induc violenţa şi stări psihotice ce pot duce chiar la crize de gelozie închipuită ce duce la atrocităţi de genul acesta. Din punctul nostru de vedere, nu suntem informaţi pe nicio parte”, a declarat Gigel Lazăr pentru sursa citată.
Reprezentantul CIADO România atrage atenția că, pe fondul întârzierii bugetului, toate așezămintele de terapie pentur consumatorii de droguri sunt, practic, închise.