Directorul CIA ar fi propus, la Moscova, un summit Trump-Putin-Zelenski

Directorul CIA ar fi propus, la Moscova, un summit Trump-Putin-ZelenskiJohn Ratcliffe. Sursa foto: Wikipedia

Directorul CIA, John Ratcliffe, ar fi propus organizarea unei întâlniri trilaterale între președintele american Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul vizitei sale discrete la Moscova din această săptămână, potrivit unor surse citate de Axios.

Ce ar fi discutat șeful CIA la Moscova

Propunerea ar fi fost discutată de Ratcliffe în timpul întâlnirilor pe care le-a avut cu șefii serviciilor de informații din Rusia. Vizita sa reprezintă prima implicare personală cunoscută a directorului CIA în eforturile administrației Trump de a obține o relansare a negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina.

Potrivit surselor citate, unul dintre obiectivele deplasării la Moscova a fost evaluarea măsurii în care conducerea serviciilor ruse de informații ar putea contribui la convingerea lui Putin să revină la negocierile mediate de Statele Unite.

Ratcliffe s-a întâlnit marți cu Serghei Narîșkin, șeful serviciului rus de informații externe SVR, și cu Alexander Bortnikov, directorul FSB. Ulterior, oficiali americani l-au informat pe Zelenski cu privire la discuțiile purtate la Moscova și despre ideea unui eventual summit în trei.

Summit Trump-Putin-Zelenski, propus de șeful CIA

O întâlnire Trump-Putin-Zelenski a mai fost luată în calcul de administrația americană. Zelenski și-a exprimat anterior disponibilitatea pentru un asemenea format, în timp ce Putin a respins ideea.

trump putin alaska

Trump și Putin în Alaska. Sursa foto: captură video

Sursele Axios susțin că Ratcliffe a transmis Moscovei și un mesaj privind necesitatea reluării negocierilor de pace. New York Times a relatat că directorul CIA i-ar fi prezentat lui Bortnikov o evaluare pesimistă a situației de pe front și ar fi îndemnat Rusia să ajungă la un acord înainte ca poziția sa să se deterioreze.

În urma discuțiilor, Ratcliffe ar fi considerat că Bortnikov poate juca un rol constructiv în eventualele eforturi diplomatice. CIA nu a comentat informațiile.

Kievul privește cu neîncredere Rusia

La Kiev, însă, există în continuare neîncredere profundă față de intențiile Moscovei. Oficialii ucraineni susțin că Rusia ar pregăti o nouă escaladare militară. Adjunctul șefului administrației prezidențiale ucrainene, Pavlo Palisa, a afirmat vineri că armata rusă pregătește mai multe scenarii pentru o ofensivă în nordul Ucrainei, cu Kievul și regiunea Cernihiv printre principalele zone vizate.

Trump-Zelenski

Trump-Zelenski. Sursa foto: Facebook/The White House

Negocierile ruso-ucrainene intermediate de administrația Trump au fost suspendate la jumătatea lunii februarie, pe fondul izbucnirii războiului cu Iranul. În ultimele luni, emisarul american Steve Witkoff și Jared Kushner au purtat discuții separate cu reprezentanți ruși și ucraineni, fără rezultate majore.

La Kiev există însă speranța că negocierile ar putea fi reluate în septembrie. Zelenski a salutat vineri implicarea Washingtonului și a afirmat că administrația Trump promovează o abordare realistă privind pașii necesari pentru încheierea conflictului.