Directoarea de Fier care a trimis 200 de elevi acasă pentru că erau îmbrăcați fistichiu
- Radu Pădure
- 8 noiembrie 2014, 11:44
Lui Elizabeth Churton i s-a dus rapid faima de cea mai severă directoare din Marea Britanie după ce în numai o săptămână a trimis acasă peste 200 de elevi, pentru că nu erau îmbrăcați regulamentar.
Elizabeth Churton este directoarea Hanson Academy, un liceu din Bradford, iar nebunia a început marți, când profesorii nu au permis accesul în școală a 152 de elevi, mai bine de 10% din totalul celor care învață în liceu.
Conducerea liceului afirmă că i-a avertizat pe părinți încă din iulie că va manifesta toleranță zero în ceea ce privește respectarea uniformei școlare. Miercuri, au fost trimiși acasă 63 de copii, joi, 33 și vineri 7. Motivele au variat de la piercinguri sau cercei atârnători până la pantofi nepotriviți.
Departe, însă, de a fi un tartor, directoarea Elizabeth Churton este o fire caldă și plăcută, în ciuda fermității sale, scrie The Independent. Ea a preluat conducerea școlii în 2012, în doar câteva luni îmbunătățind calificativul unității de la „inadecvat” la „acceptabil”. Având în spate experiența mai multor școli-problemă, Churton crede că o politică strictă față de respectarea uniformei este cheia reușitei.
Vestea despre Doamna de Fier din Bradford s-a răspândit rapid în toată Marea Britanie. Presa i-a dedicat pagini întregi, interviuri, reportaje. Uimitor este și valul de simpatie cu care părinții copiilor din liceu, dar și din toată țara au privit severitatea directoarei.