Diplomele de asistent medical generalist, obținute înainte de 2007, recunoscute în UE

Diplomele de asistent medical generalist, obținute înainte de 2007, recunoscute în UE Sursă foto: Pixabay

Până în prezent, o meserie care putea fi practicată exclusiv în țară va fi acum recunoscută la nivel european, deoarece Executivul comunitar a acceptat să recunoască diplomele acordate înainte de aderarea României la UE în anul 2007.

Diplomele de asistent medical generalist din România obținute înainte de aderarea țării vor fi automat recunoscute de către statele membre ale UE, cu condiția ca titularii acestora să fi finalizat programul de revalorizare pentru a îndeplini cerințele minime de pregătire stabilite de Comisia Europeană.

Anunțul făcut de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul Ministerului Educației a comunicat informația săptămâna aceasta.

„La 12 februarie, s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 februarie 2024, privind modificarea Directivei 2005/36/CE, în ceea ce privește recunoașterea calificărilor profesionale ale asistenților medicali generaliști formați în România. În baza acestei directive, celelalte state membre ale UE vor recunoaște diplomele românești obținute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenții medicali generaliști care au urmat ulterior programul de revalorizare”, a precizat sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto Dreamstime

Directiva, publicată în Jurnalul Oficial al UE

Recent, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) a anunțat că a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o directivă care va permite recunoașterea diplomelor de asistenți medicali generaliști obținute înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, adică înainte de 1 ianuarie 2007. Aceste schimbări urmează să fie transpuse în legislația națională până în martie 2025.

Mai exact, după cum anunță CNRED, recent a fost publicată “în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 februarie 2024 de modificare a Directivei 2005/36/CE în ceea ce privește recunoașterea calificărilor profesionale ale asistenților medicali generaliști formați în România în baza căreia celelalte state membre ale UE vor recunoaște diplomele românești obținute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenții medicali generaliști care au urmat ulterior programul de revalorizare”.

Diplomele de asistent medical generalist, recunoscute în UE

Prin urmare, regulile europene privind recunoașterea calificărilor profesionale se schimbă, permițând asistenților medicali generaliști care au urmat programele de revalorizare între 2014 și 2020 să obțină recunoașterea diplomelor și certificatelor dobândite în România înainte de 2007 în orice stat membru al UE.

gripă, epidemie

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Astfel de modificări au fost realizate ca urmare a eforturilor depuse de autoritățile române, în special de Ministerul Educației, prin intermediul CNRED, în cadrul demersurilor susținute pe lângă Comisia Europeană, inițiate încă din 2012.

După cum subliniază CNRED, „pentru recunoașterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare care a fost elaborat împreună cu experții Comisiei Europene și ai statelor membre și, ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis recunoașterea automată a acestor diplome.