Diplome de Bacalaureat, contrafăcute în Timișoara. Erau folosite pentru înscrierea la facultate

Diplome de Bacalaureat, contrafăcute în Timișoara. Erau folosite pentru înscrierea la facultate Bacalaureat / Sursa foto: arhiva EVZ

Mai multe persoane care nu ar fi promovat examenul de Bacalaureat ar fi plătit câte 2.000 de euro pentru a intra în posesia unei diplome contrafăcute. În acest dosar sunt vizate două persoane de la o universitate din Timișoara.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au făcut vineri, 23 iunie, șapte percheziții în județul Timiș. Descinderile au avut loc la locuințele persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals.

Oamenii legii au transmis că a fost făcută și o percheziție domiciliară la sediul unei instituții private de învățământ universitar din municipiul Timișoara. În comunicatul emis de IPJ Timiș se precizează că mai multe persoane care nu ar fi promovat examenul de Bacalaureat ar fi plătit câte 2.000 de euro pentru a obține o diplomă contrafăcută. Diplomele ar fi fost folosite pentru înscrierea la facultate.

„În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că mai multe persoane, care nu ar fi promovat examenul de bacalaureat, ar fi achitat suma de 2.000 de euro pentru obținerea de diplome de bacalaureat contrafăcute. Ulterior, ar fi folosit diplomele de bacalaureat falsificate pentru a se înscrie la unitatea de învățământ. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri și telefoane mobile”, anunță IPJ Timiș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trei persoane au fost duse la audierie

Reprezentații IPJ Timiș au transmis că un bărbat în vârstă de 26 de ani și o femeie în vârstă de 48 de ani au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore. Alte trei persoane au fost duse la sediul Poliției pentru audieri. Toți cinci sunt suspectați de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Cercetările în acest caz continuă.

„În urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat în vârstă de 26 de ani și o femeie în vârstă de 48 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals, aceștia fiind introduși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Timiș și Caraș-Severin. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora și luării măsurilor legale care se impun”, se precizează în comunicatul IPJ Timiș.