Rapid a înaintat acest proces luni, chiar în ziua în care Tribunalul București a decis intrarea în faliment a clubului de lângă Podul Grant.

Patronii Rapidului, Valerii și Violeta Moraru, dar și Dinu Gheorghe au negat această informație, motivând că e o eroare contabilă, fiind vorba, de fapt, de o primă de obiectiv. „Vamă” ar fi obținut prima pentru sezonul 2009-2010, doar că în acel timp „alb-vișiniii” ratase toate obiectivele:  terminase pe locul 7 în campionat, fusese eliminat în „optimile“ Cupei şi pierduse calificarea în competiţiile europene, informează sursa citată. Însă, administratorul judiciar şi administratorul special al Rapidului au confirmat, pentru ProSport, existenţa acestei datorii de aproape 100.000 de euro în contabilitatea clubului.

Contactat de GSP.ro, Dinu Gheorghe a răspuns: „Ce dosar?! Ce dosar, stimate domn? Eu n-am primit nimic, n-am văzut nimic, niciun fel de dosar. Când o să primesc dosarul vom sta de vorbă. Eu n-am primit nimic. Nu mă interesează!”

 

Te-ar putea interesa și: