Dinamo și CFR, meci plictisitor în Ștefan cel Mare. Dan Petrescu își face griji: „Nici nu știu pe unde vom dormi”

Dinamo și CFR, meci plictisitor în Ștefan cel Mare. Dan Petrescu își face griji: „Nici nu știu pe unde vom dormi”

Dinamo și CFR Cluj s-au anihilat reciproc în meciul jucat, duminică, în „Groapă” și au remizat, scor 0-0

Dinamo și CFR Cluj au încheiat fără goluri meciul disputat, duminică, în Ștefan cel Mare, în runda a 16-a a Ligii I. Confruntarea a fost una plictisitoare, fără faze spectaculoase, iar ambele echipe au avut dificultăți de exprimare tehnică. Ardelenii rămân liderii campionatului, cu 31 de puncte, și sunt urmați de FC Viitorul (29) și Astra Giurgiu (28). Dinamo se află pe poziția a 9-a, cu 21 de puncte.

Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a vorbit despre programul încărcat pe care l-a avut echipa sa. Formația din Gruia se va confrunta cu această problemă și după pauza provocată de meciurile echipei naționale din prelimianriile pentru Euro 2020.

„Schimbăm mulți jucători, iar asta nu ne face bine. Dar voi continua să le fac. Vom avea un program infernal după pauză. Am jucat 30 de meciuri până acum. E un record pentru mine, dar și pentru club. După pauza competițională vom avea încă 8 meciuri. Nici nu știu pe unde vom dormi. Dar îmi pare bine că luăm pauză. Îmi place să muncesc zi de zi, dar parcă a fost prea mult”, a spus Petrescu la Look TV.

Ne puteți urmări și pe Google News