Detalii șocante despre gruparea de droguri în care activa fiul celebrului Andrei Pleșu. Cum opera gruparea și cine era implicat

Detalii șocante despre gruparea de droguri în care activa fiul celebrului Andrei Pleșu. Cum opera gruparea și cine era implicat

Principalul suspect în dosarul de trafic de droguri, în care era implicat și Mihai Pleșu, fiul scriitorului Andrei Pleșu, este un cetățean britanic care a fost ajutat în activitatea sa infracțională de o româncă care îi era concubină, se specifică într-un comunicat DIICOT.

Gruparea de trafic de droguri din Iași avea un mod de operare clar și concis. Potrivit procurorilor DIICOT Iași, britanicul aproviziona mai mulți dealeri iar drogurile erau apoi vândute în cluburile din Iași, la petreceri. Potrivit unor surse din anchetă, Mihai Pleșu ar fi  fost cel care realiza aprovizionarea cu droguri iar furnizorul acestuia era cetățeanul britanic. Aceste surse au declarat că Mihai Pleșu avea o cultură indoor de cannabis în București. 

Vineri dimineața, fiul scriitorului Andrei Pleșu a fost ridicat de la locuința lui din Iași și dus la audieri. Începând cu ora 8 dimineața, 8 percheziții au fost efectuate pe raza municipiilor București, Iași și a comunei Probota, județul Iași, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată, se arată într-un comunicat al DIICOT Iași. 

 

Gruparea de trafic de droguri era sub atenția DIICOT încă de anul trecut.  În septembrie 2018, anchetatorii au aflat că mai multe persoane care domiciliază pe raza judeţului Iaşi comercializează droguri de risc – cannabis (skunk) şi droguri de mare risc – comprimate de ecstasy (MDMA). Acestea era vândute către consumatori de pe pe raza municipiului Iaşi cu suma de 60-70 lei/gram. „De asemenea, s-a reţinut faptul că, o suspectă în cauză comercializează cannabis cu suma 60-70 lei/gram iar în perioada când în municipiul Iaşi se organizează, în incinta unor diferite cluburi, evenimente muzicale, în principal cu specific tehno, suspecta se aprovizionează şi cu cantităţi de comprimate ecstasy (MDMA) în vederea comercializării”, au precizat procurorii DIICOT Iași în comunicat. Unul dintre suspecții din Iaşi s-a deplasat periodic în Bucureşti, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în municipiul Iaşi, în vederea comercializării. Suspectul din București ar fi chiar Mihai Pleșu, fiul cel mare al lui Andrei Pleșu”, au declarat surse judiciare, informează libertatea.ro. 

 „S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri”, au mai declarat procurorii.

Mihai Pleșu s-ar fi aprovizionat, la rândul său, cu substanțe halucinogene și materie primă, de la un cetățean britanic. În afacere era angrenată și concubina englezului, susțin procurorii.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate locații prevăzute cu dispozitive de cultivare și întreținere a plantațiilor ( lampi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc) precum și diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy, rezină cannabis (hașiș), ciuperci halucinogente, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunțit substanța vegetală” au mai spus sursele judiciare. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News