Digitalizarea României, un eșec. Klaus Iohannis, atac direct la autoritățile publice: „Să facă paşi concreţi şi rapizi”
- Antonia Hendrik
- 3 noiembrie 2022, 13:07
S-a vorbit mult în toți acești ani despre digitalizarea României, dar degeaba. Potrivit datelor Comisiei Europene, România se află departe de nivelul european al digitalizării. „Suntem sub nivelul mării”, a declarat un expert în domeniu. Din acest motiv, probabil, președintele Iohannis a îndemnat autoritățile publice „să facă paşi concreţi şi rapizi”.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, un mesaj în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a GoTech World. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale.
Preşedintele a afirmat în mesaj că dezbaterile privind creşterea competenţelor digitale, reconcilierea avansului tehnologic cu drepturile şi libertăţile individuale sau securitatea spaţiului cibernetic ar trebui să aibă loc mai des şi în formate cât mai extinse.
Iohannis: Este încă redus ritmul trecerii la serviciile publice digitale
Klaus Iohannis: „La noi în ţară încă există un decalaj important al sectorului public în ceea ce priveşte integrarea avansului tehnologic. Este încă redus ritmul trecerii la serviciile publice digitale, atât de necesare pentru modernizarea relaţiei dintre stat şi cetăţeni.
De aceea, autorităţile publice ar trebui nu doar să îşi propună politici ambiţioase, ci să şi facă paşi concreţi şi rapizi în împlinirea acestor obiective”, a explicat Iohannis, în mesajul prezentat la eveniment de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
Preşedintele a adăugat că, în lumea de azi, transformarea digitală a devenit o prioritate esenţială pentru tot mai multe naţiuni, iar România se îndreaptă, cu paşi ambiţioşi, către economia şi societatea digitală.
Preşedintele Iohannis, despre industria IT&C în România
Industria IT&C a înregistrat o dinamică spectaculoasă în ultimul deceniu, cu creşteri de două cifre aproape an de an, contribuind semnificativ la avansul tehnologic al economiei româneşti.
„Progresele în planul conectivităţii, dinamismul sectorului antreprenorial de profil, dar şi resursa umană înalt specializată au generat pentru România avantaje competitive certe, esenţiale în atragerea de investiţii şi diversificarea oportunităţilor de afaceri. Este incontestabilă contribuţia domeniului IT&C la performanţa economică şi creşterea competitivităţii, nu doar în România, ci peste tot în lume. În definitiv, sectorul digital a fost în pandemie puntea de legătură către noua normalitate şi este motorul celei de-a patra revoluţii industriale. Să nu uităm, însă, că o tranziţie digitală durabilă, sustenabilă, înseamnă mult mai mult decât performanţa unui sector economic”, a mai subliniat preşedintele.
De ce este atât de importantă digitalizare în România
Preşedintele Iohannis a mai transmis că „Tranziţia către viitorul digital este importantă, dar în egală măsură este important şi cum ajungem acolo şi ce rămâne în urmă. În evoluţia naturală către o economie competitivă, inteligentă, incluzivă şi conectată, avem nevoie de eforturi sporite pentru a reduce decalajele şi disparităţile regionale şi pentru a facilita accesul tuturor la internet, servicii digitale, telecomunicaţii. Facilităţi precum vehicule inteligente, asistenţă medicală digitală, educaţie şi oraşe inteligente sau spaţii virtuale pentru comunicare şi conectare liberă nu trebuie să aparţină doar de aşa-numiţii poli de dezvoltare”, a concluzionat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.