Diabolica, noua Vuvuzelă a Campionatului Mondial din Brazilia

Diabolica, noua Vuvuzelă a Campionatului Mondial din Brazilia

Diabolica este o trompetă telescopică și a fost creată de doi belgieni, David dos Santos și Fabio Lavalle, urmând să fie vândute peste un milion de exemplare în întreaga lume până la startul competiției

În prezent, 300.000 de exemplare au fost vândute, iar zilnic ies în jur de 15.000 de astfel de trompete, fabricate în Madrid și date spre asamblare în Mons, Belgia. Diabolica măsoară 12 centimetri și produce un sunet de 98 de decibeli.

Dacă Vuvuzela a fost interzisă pe stadioane, David dos Santos anunță că invenția sa nu va reprezenta o problemă pentru producătorii televiziunilor. „Sunetul nu are nimic de a face cu zgomotul produs de Vuvuzela sud-africană, care a fost coşmarul producătorilor televizaţi”, a afirmat Dos Santos.